Fostul președinte Traian Băsescu a făcut o analiză a sistemului medical din România, în condițiile în care Suceava a devenit epicentrul epidemiei de coronavirus din țara noastră.
Mesaj dur al lui Traian Băsescu
Băsescu crede că autoritățile ar trebui să fie discrete în momentul în care cercetează neregulile din spitale, pentru a nu speria cadrele medicale.
„Anchete trebuie făcute, dar discret, o să fim în situația în care un manager nu o să angajeze pe contracte de un leu, pentru că o să spună vine DNA peste mine. Bine ar fi să se facă anchetă discret.
Nu e momentul că procurorii să iasă în poze, să stea cu anchetele lor să își vadă de drum. Ei nu vor întoarce pe nimeni din mormânt, dar vor putea bagă.
E momentul să privim rece ce e de făcut, pentru că a tot avertiza ce nu e în regulă e perimat. Este moment de criză majoră și trebuiesc luate măsuri.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Problema este să avem cât mai puține victime. E o lașitate fără limite în sistemul medical. Managerii spun că au de toate că să nu vină șefii să îi schimbe”, a explicat Băsescu la România TV.
De asemenea, europarlamentarul a mărturisit că s-a testat pentru coronavirus și s-a liniștit după ce a aflat că este negativ.
„Mi-am făcut un test rapid. Am văzut un certificat de la cel care mi-a dat testul. Avea 3 teste, unul l-a făcut el, unul mie, unul îl ducea la un manager de spital. Mi-a ieșit negativ. Pe mine m-a liniștit”, a explicat Băsescu.
România a trecut în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus, după ce au fost depășite 2000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Între timp, scandalurile de la Spitalul Județean din Suceava se țin lanț.
- 828,305 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate la nivel mondial