Traian Băsescu propune o serie de măsuri radicale pentru stoparea epidemiei de coronavirus în România: „Dezastrul mai poate fi redus ca dimensiune doar dacă președintele decretează imediat stare de urgență”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
14/03/2020, 16:45
Traian Băsescu propune o serie de măsuri radicale pentru stoparea epidemiei de coronavirus în România: „Dezastrul mai poate fi redus ca dimensiune doar dacă președintele decretează imediat stare de urgență”
Traian Băsescu susține că președintele trebuie să declare stare de urgență. Închiderea metroului și celorlalte mijloace de transport în comun, printre măsurile propuse în contextul epidemiei de coronavirus. Sursa foto: hepta.ro

Având în vedere că bilanțul românilor infectați cu coronavirus a ajuns deja la 103, autoritățile se pregătesc să intre în penultimul din cele patru scenarii gândite pentru stoparea răspândirii agentului patogen. Practic, începând de acum, fiecare spital va trebui să treacă printr-un triaj, prioritate urmând să aibă cazurile din epidemie, în detrimentul celor care nu prezintă urgențe medicale.

Totodată, vor fi mărite spațiile pentru tratarea bolnavilor și vor fi aduși medici suplimentari, iar spitalele de boli infecțioase din țară nu vor mai trata decât COVID-19, pacienții cu alte afecțiuni fiind transferați către ale unități medicale.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Traian Băsescu solicită președintelui Klaus Iohannis să declare stare de urgență

Aceste măsuri nu sunt, însă, suficiente, susține Traian Băsescu, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, adăugând că președintele României, Klaus Iohannis, are obligația să declare cât mai curând posibil stare de urgență. Europarlamentarul este de părere că șeful statului ezită să ia această decizie, din dorința de a nu intra în colimatorul românilor din Diaspora, care ar fi obligați să intre, după caz, în carantină sau izolare la domiciliu.

Cât despre restricțiile anunțate până acum de Guvernul Orban, acestea „au fost rostite, dar neimplementate. Răul este deja făcut, iar România va avea parte de o epidemie puternică”, avertizează Băsescu, care propune, printre altele, sistarea funcționării metroului și a mijloacelor de transport în comun, atât în București, cât și la nivelul întregii țări. Într-o astfel de situație, românii vor trebui să lucreze de acasă, sau dacă este de strictă necesitate, să se deplaseze numai cu mijloace individuale, fie că vorbim despre autoturisme, motociclete, biciclete sau trotinete electrice.

Măsurile propuse de Traian Băsescu pentru stoparea epidemiei de coronavirus

Criza Covid-19 ia amploare. Încă mai putem face câte ceva. De mai bine de o lună, trebuia declarată starea de urgență în conformitate cu Articolul 93, alineatul 1 din Constituţie şi OUG nr.1/1999. Asta înseamnă că Președintele își asumă introducerea unei regim de forță, dar care are ca principal obiectiv binele național.

Probabil, domnul Preşedinte nu vrea să fie asociat nici cu carantina şi nici cu izolarea impuse diasporei, motiv pentru care nu a decretat starea de urgenţă. Mare greşeală.
Stare de Urgență este cu atât mai necesară cu cât România are un guvern căzut prin moțiune de cenzură și un Premier deja respins de Curtea Constituțională.

Spectacolul, însă, este total. Deși departe de a fi luate măsurile ce se impuneau, politrucii se vântură prin fața camerelor de luat vederi încercând cu disperare să dea impresia de competență. În realitate, sunt niște ignoranți cocoțați în vârful țării care pur și simplu cred că o epidemie de Coronavirus se stinge cu salvările lui Arafat, incompetența lui Orban, talentul de actor al lui Velea și satisfacția deplină a Președintelui României pentru „succesul cu care Orban a condus operaţiunile”.

Efectele succesului domnilor Orban,Vela şi Arafat le vom vedea în 3-4 săptămâni
Măsurile anunțate de guvern au fost rostite, dar neimplementate. Controlul la frontiere a fost inexistent în primele săptămâni, izolarea în mediul rural este o iluzie, închiderea școlilor s-a făcut prea târziu, iar declarațiile nu pot substitui eficiența. Răul este deja făcut, iar România va avea parte de o epidemie puternică. Dezastrul mai poate fi redus ca dimensiune, doar dacă:

1. Președintele decretează imediat Stare de Urgență;

2. Ministerele, agențiile statului, companiile cu capital privat, vor introduce de urgență munca la domiciliu acolo unde acest lucru este posibil;
3. Se suspendă orice creștere de cheltuieli guvernamentale destinate consumului și ajutoarelor sociale;
4. Se rechiziționează/închiriază suficiente hoteluri care se organizează în centre de carantină în perspectiva afluxului de cetăţeni români care vor reveni în ţară cu ocazia sărbătorilor pascale;
5. Spitalele vor fi aprovizionate din timp cu materiale pentru a face față vârfului epidemiei;
6. Și cei care vin din zone roșii, și cei care vin din zone galbene trebuie introduși în carantină;
7. Se oprește funcționarea metroului și mijloacelor de transport în comun, în București și în țară;
8. Deplasarea la serviciu se face numai cu mijloace individuale (autoturisme, motociclete, biciclete, trotinete electrice);
9. Se utilizează Jandarmeria și Armata pentru a împiedica nerespectarea regimului de izolare în mediul rural;
10. Se interzice orice zbor în Europa, în şi dinspre zonele contaminate de virusul Covid 19;
11. Se închid mall-urile, cluburile de noapte, cazinourile, cinematografele, teatrele;
12. Se interzice orice adunare publică;
13. Guvernul va contracta timp de antenă și transmite în fiecare oră instrucțiuni comportamentale în fața riscului de contaminare cu Covid 19.
14. Cetățenii veniți din statele UE, din zone marcate cu galben vor intra în procedură de carantină și vor fi cazați în hoteluri rechiziționate/contractate de guvern, unde vor rămâne până când testele vor fi negative;
15. Toți români aflați în străinătate, la muncă sau în concediu, au dreptul să intre pe teritoriul României și să participe la tradiționalele sărbători pascale. Pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, guvernul va face apel la românii din Italia, Spania, Franța, Germania, UK și celălalte state din Uniunea Europeană să revină în țară cu cel puțin 2 săptămâni înainte pentru a putea efectua perioada de carantină, indiferent că vin din zone roșii sau galbene.

Este esențial ca, prin măsurile luate, să diminuăm numărul celor care au nevoie de asistență medicală în sistem de urgență și reanimare, fără a depăși capacitatea spitalelor care pot asigura terapie intensivă. Președintele trebuie să numească un premier competent şi capabil să adune în jurul său o majoritate parlamentară.

Se va pregăti un program de guvernare bazat pe priorități și pe sprijin financiar acordat firmelor care au înregistrat pierderi în perioada crizei. din sănătate cu efecte asupra companiilor. Vor trebui luate și măsuri economice care să sprijine societățile care au suferit pierderi din cauza virusului Covid 19. Astfel:

1.Ajutoarele de stat reprezintă o soluție rapidă și eficientă;
2.Garanțiile de stat pentru împrumuturi sunt o altă soluție de sprijin a companiilor;
3.Trebuie făcută o solicitare către Comisia Europeană care să permită cheltuieli cu riscul depăşirii pragului de 3% pentru deficitul bugetar;
4.Banca Națională va menține dobânda la credite la un nivel care să stimuleze companiile să apeleze la credite bancare pentru relansarea producției;
5.BNR va veghea ca băncile să aibă un nivel suficient de lichiditate pentru a fi apte să acorde credite intreprinderilor, dar și gospodăriilor;
6.Dacă este nevoie, statul român trebuie să acorde garanții băncilor care au dificultăți în a-şi asigura lichiditățile;
7.Se vor utiliza bani europeni pentru ajutor imediat acordat IMM-urilor afectate de criză;
8.Ridicarea popririlor puse de ANAF pe conturile IMM-urilor afectate de criză
”, a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles