Fostul președinte al României, Traian Băsescu a lansat un avertisment ferm pentru guvernanți! Acesta a transmis că România se îndreaptă spre o criză uriaşă, similară cu cea din 2008. Europarlamentarul PMP a venit și cu o serie de soluții, însă acestea vor provoca un cutremur fără precedent în rândul românilor.
Traian Băsescu, avertisment pentru guvernanți!
“Acţiune acum ! Să citim împreună această pagină, pentru că cititul n-a făcut rău nimănui. Nu-ţi trebuie mult timp să constaţi că partidele parlamentare şi Guvernul României sunt decuplaţi total de la realităţile ţării. Priorităţile lor sunt legate de încercarea creării unei crize politice artificiale pentru a putea declanşa alegeri anticipate.
Cu inconştienţă şi lipsă de profesionalism, politicienii puterii vor patru luni de instabilitate politică în condiţiile în care toţi pilonii stabilităţii macroeconomice sunt frânţi deja”, a scris Traian Băsescu pe o rețea de socializare
„Fără pensii mărite! Concedieri masive!”
`Cifrele oficiale la 11 luni
În continuare, fostul preşedinte prezintă datele statistice oficiale după primele 11 luni din 2019, care arată situaţia periculoasă în care se află România în prezent.
“Să vedem cifrele oficiale la 11 luni:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Deficit comercial la 11 luni – 15,5 miliarde Euro, creştere cu 16 la sută faţă de 2018;
Deficit de cont curent la 11 luni – 10,0 miliarde Euro, creşte cu 21 la sută faţă de 2018;
Datoria externă a crescut, în primele 11 luni, cu 7,262 miliarde Euro;
Deficitul bugetului consolidat – 4 la sută, adică 8,8 miliarde Euro;Dobânzi foarte mari la împrumuturi pe termen lung – 4,6 la sută. Comparaţia cu dobânzile aplicate ţărilor din regiune, după cum urmează: Bulgaria – 0,32 la sută/ Croaţia- 1,36 la sută/ Grecia-2,67 la sută/ Ungaria-2,74 la sută.
Creşterea economică în scădere accentuată, ajungând la 0,5 la sută în trimestrul 3 faţă de trimestrul 2;
Cheltuielile curente la 11 luni au crescut cu 13,2 la sută faţă de 2018;
Cheltuielile cu personalul bugetar la 11 luni au crescut cu 19,1 la sută faţă de 11 luni din 2018;
Cheltuielile cu asistenţa socială la 11 luni au majorat cu 11,5 la sută faţă în 11 luni din 2018 faţă de aceeaşi perioadă din 2018.
În aceste condiţii, intrarea într-o criză severă este uşor de anticipat.”
Traian Băsescu a prezentat și o serie de soluții. Acesta a prezentat “un program de redresare simplu, uşor de pus în practică şi uşor de controlat” care ar putea avea opt elemente. Printre acestea, amânarea şi/sau reeşalonarea creşterilor de pensii şi salarii, până la restabilirea echilibrelor bugetului de stat, dar şi concedieri masive ale personalului bugetar.
“Ar trebui implementat un program de redresare simplu, uşor de pus în practică şi uşor de controlat care ar putea avea următoarele elemente:
Stimularea exporturilor prin acordarea de facilităţi fiscale exportatorilor, inclusiv prin deprecierea monedei naţionale;
Stimularea, prin facilităţi fiscale şi ajutoare de stat, a investiţiilor româneşti şi străine directe, pentru reducerea deficitului de cont curent şi crearea de locuri de muncă;
Repornirea petrochimiei prin acordarea de ajutoare de stat (dacă este nevoie) şi asigurarea cantităţii de gaze naturale necesare (5 din 7 combinate petrochimice au aviz de mediu, dar sunt oprite);
Amânarea şi/sau reeşalonarea oricărei creşteri de cheltuieli bugetare până la restabilirea echilibrelor bugetului de stat;
Trecerea la împrumuturi de la populaţie pentru internalizarea împrumuturilor şi pentru reducerea datoriei externe;
Reducerea cheltuielilor prin reduceri consistente de personal bugetar în condiţiile în care riscul creşterii şomajului este mic din cauza crizei de forţă de muncă din sectoarele economice, reducerea cheltuielilor materiale ale instituţiilor bugetare şi reducerea cheltuielilor cu asistenţa socială care stimulează nemunca;
Program prioritar pentru informatizarea activităţii ANAF ca singură soluţie pentru încasarea integrală a TVA şi a altor taxe ale bugetului de stat;
Pregătirea caietelor de sarcini şi a proiectelor şi lansarea licitaţiilor publice pentru lucrări de investiţii finanţate cu bani europeni, astfel ca, în anul 2021, să fie absorbite pentru investiţii 4 – 6 miliarde Euro din fondurile europene.
Sigur, se poate şi să nu facem nimic sau să creştem cheltuielile masiv înainte de alegeri pentru a cumpăra voturi. S-a mai făcut în 2008. Dacă ne facem că n-am învăţat nimic din acea criză, chiar suntem ticăloşi”, a mai scris fostul președinte