Fostul președinte al României, Traian Băsescu, crede că creșterea pensiilor care este prognozată să se facă în toamna acestui an ar putea să aducă un colaps economic pentru România.
Băsescu este de părere că statul român nu are bani să majoreze cu 40% pensiile și acest lucru va duce la o situație gravă, asemănătoare cu criza economică prin care a trecut Grecia.
Traian Băsescu anunță colapsul României, după creșterea pensiilor cu 40%
Fostul președinte a spus că o creștere a pensiilor la un nivel atât de ridicat va avea efecte teribile asupra economiei românești: „Urmează grecizarea României, sunt conștient de ceea ce spun. Când ai deficit mare, trebuie să te gândești de 10 ori când vrei să faci ceva. Eu aș merge pe o variantă de creștere în etape pentru că altfel va fi foarte rău”, a declarat liderul PMP, la România TV.
Într-o intervenție avută apoi la B1 Tv, Traian Băsescu a dezvoltat această teorie. El susține că pensiile trebuie mărite, dar eșalonat: „Pe de altă parte, este un angajament care nu este lipsit de acoperire. Pensiile sunt mici în raport cu cheltuielile pe care le are orice familie.
Dar foarte probabil, și eu susțin această variantă, mai fericită era varianta unei creșteri eșalonate. N-ai cum să produci acest șoc de 40%. Discutăm de creșterea cu 40% a pensiilor a cinci milioane de oameni”, a spus actualul europarlamentar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Băsescu a mai arătat și că banii nu sunt prevăzuți în alocările bugetare, ci vor veni din împrumuturi externe: „Sunt desenați în buget, ei trebuie împrumutați. Este clar că banii nu sunt. Au făcut un desen în care bugetul este corespunzător situației în care plătesc creșterea cu 40%, dar acei bani nu vor fi produși din taxele și impozitele colectate de ANAF, ci vor fi împrumutați. Deci, ei nu spun o minciună când spun că banii sunt prevăzuți în buget. Da, dar nu spun sursa: din împrumuturi”, a declarat Traian Băsescu.