Sâmbăta Morților este ziua în care se face pomenirea tuturor credincioșilor răposați. În anul acesta, Moșii de iarnă, după cum mai sunt numiți, vor fi în data de 2 martie. În această zi, se amintesc în biserică persoanele care nu mai sunt și, mai mult, se pomenesc și cele care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Pentru mulți au murit pe oameni fără ca aceștia să se poată pregăti înainte pentru acest moment ori fără pocăință necesară, așa că lăcașul sfânt face mijloace pentru toți aceștia pentru a se bucura de fericirea veșnică.
Tradiții și obiceiuri străvechi de Sâmbăta Morților
Din tradiții e lăsat că în această zi trebuie să se dea ceva de pomană, căci se spune că sufletele morților vin în această zi pe pământ, iar credincioșii trebuie să dea de pomană mâncare gătită pentru ca spiritele să îi ocolească. Mai clar, sufletele trecute în lumea de dincolo vin în Sâmbăta Morților să se hrănească cu aburii bucatelor pe care enoriașii le pregătesc.
De asemenea, lista de obiceiuri de respectat în această zi începe cu aprinderea unor lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă. Important este că e bine să aprinzi cel puțin două, pentru a fi sigur că îi încălzești sufletul celui drag. Tradiția spune că nu este bine să faci muncă în gospodărie astăzi, iar cine nu respectă regula, va începe să tremure sau o va lua razna.
Ce este bine să dai de pomană de Sâmbăta Morților
Cât despre ce se dă de pomană în această zi, obiceiul lăsat este ca oamenii să împartă sarmale, plăcintă de dovleac și de mere, vin, colaci, colivă, fructe și lumânări aprinse. Totodată, Moșii de iarnă se mai numesc și Moșii de piftii ori Sâmbăta piftiilor, astfel că se poate da de pomană și piftii. Bătrânii clarifică un lucru însă!
Dacă nu ai mâncat piftiile în ziua specifică, a doua zi trebuie să le arunci, altminteri vor veni friguri în timpul verii. De menționat este că milostenia făcută pentru pomenirea și folosul morților se numește tot pomană. De exemplu, hainele ori lucrurile care se dau săracilor și care sunt citete de preot printr-o moliftă deosebită.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Nu se fac parastase în:
- duminicile de peste an
- perioada dintre Nașterea și Botezul Domnului
- de la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sfântului Teodor
- din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei
- zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri, din Postul Sfinților Pași, pentru că în aceste zile este săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite