Creștin ortodocșii îl prăznuiesc pe data de 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, când respectă multe tradiții și superstiții venite din negura timpului. Anul acesta, însă, pentru că sărbătoarea cade în Săptămâna Mare, Sfântul Sinod a decis să o mute pe data de 29, în a doua zi de Paște, deoarece în Săptămâna Mare petrecerile nu își au rostul. La fel a fost mutată sărbătoarea și în anul 2011.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe, protectorul naturii și al bovinelor
Peste un milion de români poartă numele sfântului mucenic sărbătorit pe data de 29 aprilie. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor. Dacă plouă în ziua în care este pomenit e semn că urmează un an cu recolte bogate.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.
Sfântul Gheorghe a ucis balaurul din Libia
Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe
Strămoșii noștri au multe superstiții și obiceiuri pe care le respectau cu sfințenie! Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean. În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.
În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu. De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros. Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.