Eugen Teodorovici anunță o operațiune a Fiscului fără precedent. Sute de mii de români sunt vizați de ANAF și este vorba despre cei care fac evaziune fiscală. Ministrul de Finanțe a anunțat că instituția din subordinea sa face controale uriașe în luna august, un lucru neobișnuit având în vedere că, în mod normal, astfel de controale nu se anunță public.
ANAF anunță controale masive în luna august. Sunt vizați românii care lucrează la negru și evazioniștii
Campania pe care o va începe ANAF în luna august vizează în special munca la negru și evaziunea fiscală, despre care se știe că este foarte mare în țara noastră. Ministrul a spus că în România există multe zone de evaziune, iar acest lucru ar trebui să se schimbe. A dat asigurări astăzi că ANAF își va face mai bine treaba în perioada următoare.
„Vom începe acum în august un program mai amplu de verificări, în care vor fi implicaţi şi colegii de la Ministerul Muncii. Vor fi verificări pentru partea de evaziune fiscală, pentru partea de muncă la negru. Vor fi ANAF, ITM şi alte structuri. Avem, slavă Domnului, zone de evaziune”, a declarat azi Eugen Orlando Teodorovici, conform știrileprotv.ro.
Evaziunea fiscală din România, în top în clasamentul european
Teodorovici a mai spus că firmele care respectă legea vor beneficia de anumite bonificații din partea statului, iar cele care încalcă legea vor avea parte de restructurări financiare.
Conform unei statistici realizate în urmă cu trei ani, economia subterană de la noi este dintre cele mai mari din Europa și atinge aproape 30% din cât ar putea câștiga Produsul Intern Brut. Asta în condițiile în care veniturile fiscale se învârt în jurul procentului de 28% de câțiva ani încoace în țara noastră.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii