Supraviețuitorii Colectiv, scrisoare deschisă către autorități: „Nu este normal!”

Ana Chivu   
în Stiri de ultima ora
06/11/2018, 11:41
Supraviețuitorii Colectiv, scrisoare deschisă către autorități: „Nu este normal!”
Supraviețuitorii Colectiv, scrisoare către autorități pentru schimbarea sistemului medical.

Cinci dintre supraviețuitorii tragediei Colectiv au transmis o scrisoare în care și-au spus părerea despre victimele care nu au putut fi salvate la incendiu din cauza sistemului medical public din România. De asemenea, aceștia au mai scris și despre câteva opțiuni care ar putea să îmbunătățească toate acestea.

„Inexistența unor centre de arși în țară, unități spitalicești specializate, cu personal experimentat, care să asigure standardele foarte stricte de asepsie, absolut necesare pentru această dificilă patologie, standarde pe care unii dintre semnatarii acestei scrisori le-au văzut și de care au beneficiat în străinătate, pune în pericol viața fiecărui caz de mare ars „tratat” cu improvizații – cele presupuse 11 paturi ale secțiilor de arsuri. Această situație gravă ne determină să ne întrebăm dacă nu asistăm la o încălcare a drepturilor garantate de Constituția României prin Articolul 22.”

Supraviețuitotii Colectiv aduc autorităților opțiuni pentru situațiile de urgență

Cei care au fost prezenți în tragedia care a luat viața a zeci de tineri în seara de 30 octombrie 2015 și-au spus doleanțele într-o scrisoare adresată autorităților. „Pentru noi, semnatarii acestei scrisori, supraviețuitori ai incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015, declarațiile dumneavoastră din data de 1 noiembrie 2018, prin care ați recunoscut incapacitatea statului roman de trata mari arși, precum și riscul major căruia ei se supun in spitalele din Romania, sunt cea mai bună dovadă a bunelor intenții pe care le aveți în ceea ce privește schimbarea stării de fapt.

Acesta este motivul pentru care vă scriem: dorim să vă solicităm o întâlnire, până la finalul acestei săptămâni, pentru a vă propune crearea unui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși, mecanism care să funcționeze până la construirea unor centre de arși, la standardele necesare, în România, iar ulterior să rămână activ pentru situații excepționale în care se impune de urgență transportul unui număr mai mare de pacienți în străinătate – complementar cu instrumente europene cum ar fi Mecanismul de Protecție Civilă”, au fost cuvintele supraviețuitorilor Colectiv către prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă și către ministrul sănătății, Sorina Pintea.

Mecanismul propus de supraviețuitorii incendiului Colectiv

  1. Transferul automat către centre de mari arși din Europa, cu care să se încheie protocoale în acest sens. Centrele din Belgia si Olanda care au tratat victime de la Colectiv sunt câteva exemple, mai ales că există deja relații bilaterale și un istoric de succes.
  2. Protocol interinstituțional cu MAPN (pentru transport aerian) și IGSU.
  3. Un fond permanent de urgență, dedicat atât cheltuielilor imediate generate de transferul marilor arși sau de anumite proceduri suplimentare în situații particulare (cum ar fi achitarea unor facturi restante, astfel încât sa nu apară blocaje sau întârzieri în transportul și acceptarea de către centrele din străinătate a respectivilor pacienți), cât și achitării costurilor legate de ansamblul operațiunilor de transfer și spitalizare în străinătate, pe toată durata necesară tratamentului și recuperării medicale a pacienților.
  4. Desemnarea unui responsabil în interiorul Ministerului Sănătății pentru implementarea, coordonarea si activarea acestui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși.

Adrian Albu, Mihai Grecea, Adina Apostol, Andrei Găluț și Alexandra Furnea, supraviețuitorii Colectiv, sunt în așteptarea posibilei întâlniri cu Viorica Dăncilă și Sorina Pintea, pentru viitoarele schimbări ale mecanismului sistemului medical de stat care ar putea salva mii de vieți într-o situație ca cea din 30 octombrie 2015.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×