Soția lui Romică Țociu, Nicoleta, arată incredibil la doi ani după ce a aflat că are cancer! Care este starea ei de sănătate în prezent? Acum câțiva ani, aceasta a fost diagnosticată cu una dintre cele mai de temut boli. Comediantul a suferi o adevărată dramă la aflarea veștii. Amândoi au trecut printr-o perioadă foarte grea atunci, mai ales știind că urmează ședințele de chimioterapie. Din fericire, intervențiile suferite de Nicoleta, pentru a scăpa de nodulul la sân, au reușit. De atunci, amândoi trăiesc mult mai intens fiecare clipă. Potrivit declarațiilor soției lui Romică, oferite pentru WOWbiz, aceasta a trecut peste încercarea care-i putea pune viața în pericol.
”Din fericire, am depășit momentele grele. Acum, sunt ok, mă duc doar la control, pentru a ști care este starea mea de sănătate, este numai precauție, nimic mai mult! Medicul meu, domnul profesor Blidaru mi-a spus, după ce m-am operat în decembrie, că m-am vindecat de cancer și sunt într-un stadiu staționar”, a declarat Nicoleta Țociu.
Citește și: Alina Binder, viitoarea soție a Principelui Nicolae, amănunte despre viața ei
Citește și: Carmen Harra, suferință cumplită. „Boala mea, o boală compulsivă în care nu te poți controla”
Citește și: Carla’s Dreams fără mască. Este sau nu Andrei Țăruș
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Soția lui Romică Țociu, despre starea de sănătate și priorități
De asemenea, a povestit și că soțul ei i-a fost alături în fiecare moment. ”Romică m-a susținut foarte mult în toată această perioadă. A fost lângă mine când am avut nevoie cu adevărat și, pot să spun cu mâna pe inima, că, în sfârșit acum, este și el fericit și mulțumit, în plus, de fiecare dată îmi arată sentimentele pe care le are pentru mine”, a declarat soția comediantului. Totodată, aceasta recunoaște că altele-i sunt prioritățile acum și că privește sănătatea ca cel mai important lucru pe care-l avem. ”Ce să vă spun, parcă văd totul altfel de când m-am făcut bine. În plus, mi-am schimbat total opțiunile în viață. Acum, găsesc fericirea în lucrurile mărunte, mi-am dat seama că important este să fiu sănătoasă, să mă bucur de soare, de lumină, de tot ce este simplu”, a completat Nicoleta Țociu.