Proprietarii de societăți comerciale au obligația să depună o nouă declarație la Registrul Comerțului! Obligația apare atunci când înregistrezi o societate nouă, dar și pentru cele deja existente, iar în cazul în care aceasta nu va fi depusă, atrage amenzi de până la 10.000 de lei și poate merge chiar până la radierea firmei respective.
Societățile comerciale, obligate să depună o declarație pentru combaterea terorismului
În data de 18 iulie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ce obligă firmele care se înființează sau pe cele existente să depună o declarație privind beneficiarul real al firmei (indiferent dacă firma sau nu asociați/administratori persoane juridice sau nu).
Practic, pe lista documentelor necesare înmatriculării unei firme se mai adaugă (și se mai plătește) încă o declarație. Deși la finalul legii se prevede un termen de 120 zile pentru înființarea acestor registre la Registrul Comerțului, aceștia au început să implementeze, pe rând, în funcție de județ aceste registre, fără a anunța în mod oficial acest lucru. Declarația poate fi descărcată de AICI!
Declarația, obligatorie pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului
Ca urmare a acțiunilor de combatere a terorismului, instituțiile doresc să știe cu exactitate cine este beneficiarul real al firmei, adică persoana care efectiv conduce compania. Potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 129/2019, beneficiarul real este:
”Persoana sau persoanele fizice care deţin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin exercitarea dreptului de proprietate, în mod direct sau indirect, asupra unui număr de acţiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul ori prin participaţia în capitalurile proprii ale persoanei juridice sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Persoana juridică deţinută sau controlată nefiind o persoană juridică înregistrată la registrul comerţului ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi care este supusă unor cerinţe de publicitate în acord cu cele reglementate de legislaţia Uniunii Europene ori cu standarde fixate la nivel internaţional.
Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deţinerii a cel puţin 25% din acţiuni plus o acţiune sau participaţia în capitalurile proprii ale persoanei juridice într-un procent de peste 25%”.
Practic, dacă deții ca asociat peste 25% dintr-o firmă, deții și controlul. Acest lucru este valabil și în cazul persoanelor juridice ca asociați într-o firmă, caz în care se va merge pe lanț pentru a se ajunge la persoanele fizice din spate.
Declarația trebuie depusă atât de firmele care se înființează, cât și de toate societățile înmatriculate în Registrul Comerțului. Declarația se face pe proprie răspundere, de reprezentantul legal al societății.