Luni, 21 octombrie 2019, cu începere de la orele 20:00, Pro TV difuzează un nou episod spectaculos din Vlad, serialul care ține fanii cu sufletul la gură, datorită intrigii captivante și a personajelor învăluite în mister. Ajunsă la sezonul cu numărul doi, povestea are parte de o nouă răsturnare de situație, pentru că protagonistul este pe cale să dezvăluie marele său secret.
Vlad se confesează unui apropiat: „Sunt Adrian, n-am murit”
Mai concret, presat de împrejurări, eroul nostru s-ar putea vedea nevoit să-și deconspire adevărata identitate. „Sunt Adi, n-am murit! Nu sunt nici in rai, nici in iad, sunt aici”, îi va spune Vlad, interpretat de Adrian Nartea, iar decizia sa ar putea avea consecințe grave asupra tuturor.
În plus, trecutul cutremurător al Deliei și al lui Cezar cere socoteală, punându-le în pericol planurile din prezent, iar bucuria revederii este umbrită de o serie de discuții contradictorii și extrem de tensionate: „O singură dată dacă mai faci așa ceva, eu dispar, îți jur! Nu o să mă mai vezi niciodată” îi transmite Delia partenerului său de viață. Pierduți în propriul joc pentru putere, Eliza, Ștefan și Leo sunt măcinați la rândul lor de greșelile comise cu mulți ani în urmă, mai ales că urmările faptelor lor încep să se resimtă din ce în ce mai tare.
Ada Sârbei, dezvăluiri despre rolul său din serialul Vlad
Intrată recent în marea familie a serialului Vlad, Ada Sârbei a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă de fiecare dată când îi dă viață Iuliei, fiica nonconformistă și rebelă a Deliei și a lui Cezar. Totodată, tânăra actriță a dezvăluit cum a fost primită de ceilalți colegi ai producției cu care Pro TV cucerește audiențele de aproape doi ani.
„Personajul e foarte diferit de mine. Eu sunt mai liniștită așa, Iulia este foarte agitată, mereu face prostii. Dar îmi place să intru în rol, mai experimentez.! Îmi place foarte mult echipa! M-am simțit foarte bine, m-au implicat de parcă luasem deja castingul la ultima probă! M-a bucurat foarte tare vestea că voi juca în Vlad. E un sentiment pe care nu-l pot explica.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Am fost foarte bine primită de echipă, chiar de la ultima probă pe set, deși era doar o probă și nu știau dacă eu voi lua rolul. Am avut emoții la început, dar m-au integrat imediat în familia lor. Cât despre Iulia, ea este copilul problemă al familiei. Nu-și dorește să fie deloc unde este și din cauza asta face tot ce-i stă în putință să creeze probleme, dar și pentru că vrea cu tot dinadinsul să-și răzbune trecutul”, a declarat Ada Sârbei.