Într-o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul medical din România, în care cadrele medicale fac tot mai greu față luptei cu epidemia de coronavirus, Ministerul Apărării Naționale a transmis un comunicat în care anunță înregimentări în sistemul medico-militar.
Ministerul Apărării Naționale anunță angajări în sistemul medico-militar: se caută medici, asistenți și farmaciști
În aceste zile, în care tot mai multe cadre medicale sunt infectate cu Covid-19 din inconștiența unor pacienți sau pur și simplu pentru că sunt supuși riscurilor, MApN caută medici de diferite specialități, asistenți medicali şi farmaciști, care vor fi angajați pentru o perioadă de șase luni.
”În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus (Covid-19), Ministerul Apărării Naționale a demarat măsurile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi din sistemul medico-militar în vederea încadrării cât mai rapide a acestora, în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, condițiile generale și cele specifice posturilor care urmează a fi încadrate, punctele de contact, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare urmând a fi publicate de fiecare unitate medico-militară pe site-ul propriu și pe site-ul central al MApN – https://www.mapn.ro/cariera/index.php.” se arată în comunicatul MApN.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat specializările pentru care se caută specialiști, precum și centrele medicale din țară care au nevoie de personal.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități (boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie), asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara.”
Autoritățile, îngrijorate de evoluția epidemiei pe teritoriul României
În același comunicat emis luni, MApN mai anunță că toate aceste măsuri sunt luate ca o consecință la evoluția situației epidemiologice din România.
”Măsurile întreprinse de Ministerul Apărării Naționale au rolul de a crește capacitate de reacție și reziliență a sistemului medico-militar, angajat cu forțe și mijloace în efortul coordonat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19, precum și pentru realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice din țară”, se mai arată în comunicat.
Până la această oră, pe teritoriul României s-au înregistrat 577 de cazuri cu infectare la Covid-19, iar 5 persoane și-au pierdut viața din cauza virusului.