După ce Regina Elisabeta a fost jignită de mama lui Meghan Markle, Casa Regală este în plin scandal. Pe scurt, Doria Ragland, mama lui Meghan, a fost invitată de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii să celebreze sărbătorile la Sandringham, alături de întreaga familie regală.
Iar, cu toate că în familia fiicei ei fericirea plutește în aer, dat fiind faptul că aceasta și prințul Harry vor face primele sărbători împreună formând o familie, așteptându-și și primul copil, polemica învăluiește Sărbătorile.
Scandal la Casa Regală, după ce mama lui Meghan Markle a jignit-o pe Regina Elisabeta
Așadar, după ce anunțul oficial cum că regina a invitat-o pe Doria Ragland să petreacă Crăciunul alături de familia reglaă, revista People a arătat că profesoara de yoga a refuzat oferta suveranei Marii Britanii. În prezent, nu se cunosc motivele pentru care mama lui Meghan Markle nu ar vrea să onoreze invitația Reginei Elisabeta.
De altfel, această ofertă nu le-a fost adresată niciodată părinților ducesei de Cambrigde, Kate Middleton. De menționat este că refuzul lui Rangalnd vine într-un moment tensionat pentru Meghan, care este acuzată că dorește să schimbe tradițiile familiei regale britanice. În apărarea ducesei de Sussex a sărit tatăl său, Thomas Markle.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mama ducesei de Sussex a refuzat invitația Reginei Elisabeta de a celebra sărbătorile, alături de familia regală
În cadrul unui interviu, acesta și-a protejat fiica de atacurile primite din partea a foi angajați ai acesteia, care și-au dat demisia din posturile lor. Totodată, el a dorit să profite de ocazie pentru a-i cere fiicei sale să-i răspundă mesajelor, astfel dedmonstrând încă o dată că rudele nu-i fac viața ușoară lui Meghan deloc.
De altfel, povestea tumultoasă a ducesei de Sussex s-a aflat pe paginile publicațiilor din lumea întreagă și a conturat o relație toxică între membrii familiei acesteia, însă și o situație din care nimeni nu pare să iasă învingător.