Maria Cârneci este în doliu! Soţul său a murit astăzi, 25 noiembrie, după ce s-a luptat cu o boală cumplită timp de mai multe luni. Romulus Petrescu ar fi suferit o intervenţie chirurgicală serioasă, iar în urma acesteia i-ar fi apărut complicaţii care i-au fost fatale.
Romulus Petrescu a murit
Saveta Bogdan, o bună prietenă a cântăreţei de muzică populară, a vorbit despre Romulus şi relaţia pe care acesta o avea cu familia, la care ţinea enorm: „Dumnezeu să îl odihnească pe soțul Mariei Cârneci. L-am văzut primăvara aceasta, ne-am găsit pe la niște filmări prin provincie.
Arăta foarte bine, era un om extraordinar care o iubea. Am înțeles că a avut o operație, nu știu exact, a avut complicații și așa s-a întâmplat necazul. Sunt alături de Maria, era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic, ca un ou care s-a spart și gata.
Maria Cârneci, poveste de dragoste de peste 36 de ani
Avea o situație frumoasă, a divinizat-o pe Maria. Era fericit că avea două nepoate, se bucura de ele. Zicea că nepoatele sunt lumina ochilor lor”, a declarat Saveta Bogdan, la Răi Da Buni.
Maria Cârneci şi Romulus Petrescu erau împreună de mai bine de 36 de ani. Au avut o relaţie simplă, frumoasă, pe care au ţinut-o mereu departe de ochii lumi. Se iubeau şi erau fericiţi în familie, alături de nepoţi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet