Salman Khan și Iulia Vântur vor colabora cu guvernul Indiei. Superstarul Bollywood-ului, care s-a născut în Indore, la Madhya Pradesh, și și-a petrecut copilăria acolo, va promova turismul și patrimoniul statului. Ministrul Kamal Nath a anunțat că Salman va fi prezent la Madhya Pradesh în perioada 1 aprilie – 18 aprilie pentru a promova turismul din această regiune.
Salman Khan și Iulia Vântur vor colabora cu guvernul Indiei
Celebrul actor a fost întotdeauna profund înrădăcinat în țara și cultura sa, astfel că ministrul Nath a spus că a vorbit cu Salman Khan la telefon și l-a întrebat dacă ar ajuta statul, invitație în urma căreia artistul a fost onorat. Mai mult, surse din cadrul Congresului au dezvăluit că Salman Khan va deveni ambasadorul brandului pentru turism din Madhya Pradesh. Presa din India scrie că Iulia Vântur va avea și ea un rol în această colaborare, fără să specifice natura ei.
Cât despre partea sentimentală, acesta nu o duce rău deloc, ba chiar se zvonește că ar putea trece la un alt nivel împreună cu frumoasa româncă. Recent, fosta prezentatoare de televiziune a făcut un anunț care a încântat publicul. Vedeta a dezvăluit că își dorește să își întemeieze o familie și chiar se simte pregătită să devină mămică. „Am făcut foarte multe pentru carieră și nu mai am mari aspirații acum, dar mi-ar plăcea să continui să fac lucruri bune. Acum îmi doresc o familie și mi-ar plăcea să-mi fac una”, a spus Iulia într-un interviu pentru India Today.
Iulia Vântur nu are regrete despre viața în India
A trecut ceva vreme de când vedeta a decis să își trăiască viața în două locuri, India și România, însă nici până acum nu s-a adunat niciun regret. „Nu, să ştii că n-am regrete, motiv pentru care, după cum vezi, încerc constant lucruri. Mi-am început cariera de prezentator de ştiri, după care am prezentat şi „Dansez pentru tine“, care a fost un show de anvergură, foarte iubit în România, despre talent, dans, poveste. Cineva acolo sus mă iubeşte şi a ştiut unde este locul meu.
Am făcut lucruri care mi-au plăcut şi nu m-am oprit niciodată într-un singur loc. Eu sunt curioasă de fel şi mi-a plăcut să descopăr lucruri noi despre mine. Şi nu puteam face asta decât dacă ieşeam din zona mea de confort”, a dezvăluit Iulia Vântur.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet