Miercuri, 16 octombrie, cu începere de la orele 20:00, Antena 1 difuzează un nou episod spectaculos din Sacrificiul, cel mai recent proiect semnat de Ruxandra Ion, supranumită „Mama telenovelelor”. Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Mihai Gruia Sandu, Claudiu Istodor, Marian Râlea, dar și actori tineri precum Oana Cârmaciu, Conrad Mericoffer sau Denis Hanganu fac parte din distribuția serialului cu care postul trustului Intact și-a propus să cucerească audiențele în această toamnă.
Andrei încearcă să o cucerească pe Ioana
Episodul cu numărul 11 al producției care ține telespectatorii cu sufletul la gură continuă povestea de dragoste dintre Ioana și Andrei, care sunt pe cale să dea în sfârșit frâu liber sentimentelor. De altfel, în urma discuției cu Eva, tânărul a decis că trebuie să-și ia inima în dinți și să o ceară în căsătorie pe aleasa inimii sale.
Întors de la Londra, unde s-a pregătit cum se cuvine pentru a prelua imperiul tatălui său, Alin tulbură din ce în ce mai tare apele în sânul familiei Oprea și, în plus, încearcă să formeze o alianță cu Lili, pentru a-i pune bețe-n roate lui Andrei. Între timp, Ioana trebuie să facă față insistențelor lui Robert, care nu pare dispus să renunțe atât de ușor la femeia iubită, mai ales că fata a decis să se reapuce de învățat pentru rezidențiat.
Maia Morgenstern, dezvăluiri despre personajul său din Sacrificiul
Într-un interviu acordat recent, Maia Morgenstern a vorbit despre Eva, personajul căruia îi dă viață în noul proiect marca Ruxandra Ion. Totodată, marea actriță și-a amintit cu emoție momentul în care a acceptat să facă parte din distrbuția serialului Sacrificiul.
„Personajul meu, Eva, cu un nume predestinat, femeia primordială, este un om ce și-a asumat dragostea nu lipsită de riscuri, de meandre, de contorsiuni, de dezamăgiri, de fior, de spaimă, dar și creșterea copiilor. Și acum fiecare trebuie să se întrebe ce înseamnă să fii femeie, mamă? Numai a da naștere, sau mai ales și a crește zi de zi moment de moment. Toate lucrurile acestea înseamnă viață și încercăm să le transpunem în personajele noastre, în produsul cultural, serialul pe care îl facem. Abia așteptăm reacțiile oamenilor!.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cu respect, cu prietenie, cu drag, mi-a propus să continuăm colaborarea, să creăm împreună. A fost un «da» absolut firesc, expresia încrederii şi a preţuirii şi a conştienţei faptului că putem crea împreună poveşti frumoase ce se vor adresa spectatorilor fideli. Totodată încercăm să câştigăm inimile, sufletele cât mai multor oameni, care să ne urmărească poveştile, să ne judece, pentru că şi gândirea critică nu face rău!”, a dezvăluit Maia Morgenstern.