Actrița și cântăreața Rona Hartner a scris pe una dintre rețelele sale de socializare un mesaj de încurajare pentru sora sa mai mare care lucrează în prima linie în lupta cu noul tip de coronavirus. Artista a mărturisit că Rinda este foarte pasionată de meseria sa pe care o practică de ani buni.
Actrița Rona Hartner, emoționată și îngrijorată pentru sora sa care lucrează ca medic
Puțini știu că Rona Hartner (47 de ani) are o soră mai mare care și-a dedicat viața medicinei. Rinda Hartner este cu doi ani mai mare decât actrița și locuiește în Canada încă din anul 1999, acolo unde lucrează în prima linie. Vedeta este îngrijorată pentru sora sa și a ținut să-i transmită un mesaj de încurajare.
„Sora mea, eroul meu! Rinda Hartner! Sora mea în misiune pentru a salva vieţi! Curaj, Domnul fie cu tine, eşti în linia întâi!”, a scris cântăreața pe pagina sa de socializare despre sora sa mai mare.
Cântăreața este mândră de sora sa despre care spune că este ambițioasă
Rona Hartner locuiește în Franța alături de iubitul ei DJ Herve Camilleri, dar mereu este cu gândul la sora sa care lucrează la o clinică din Canada unde are numeroase responsabilități. Vedeta este foarte mândră de Rinda pe care o descrie ca fiind o persoană foarte ambițioasă și pasionată.
„Sunt foarte mândră de sora mea şi mă gândesc la ea mereu cu emoţie zilele acestea! Este o româncă ambiţioasă şi cred că are adunaţi vreo 25 de ani de facultate! La bază a făcut Facultatea de stomatologie în România, după care de două ori Chimia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Este născută în 1971, are 49 de ani, şi este plecată în Canada din 1999. Acum susţine congrese peste tot şi este cea care se ocupă de toată coordonarea crizei la Montreal! Ea formează echipele, se duce în toate spitalele, în 20 de locaţii diferite şi se ocupă de toate echipele.
E realmente în contact cu microbul! Dar ea e pasionată! A creat societatea tiroidienilor, în Canada! Face o mulţime de lucruri acolo. Este om de bază la Spitalul Verdun din Montreal”,a povestit artista pentru click.ro.
Rinda, om de bază la Spitalul Verdun din Montreal
Rinda este coordonator clinic-administrativ la prevenţia infecţiilor și ajută în momentul de față echipele care se ocupă de pacienții infectați cu noul tip de coronavirus. Deși este medic și om de bază la Spitalul Verdun din Montreal, Canada, sora actriței se ocupă și de alte proiecte.
„Mă ocup de centrele de copii, de programele familiale (mama şi copilul), de centrele de protecţia copilului pentru Montreal, de programele în sănătate mentală. Am în coordonarea mea 17 centre pentru vârstnici şi când au nevoie fac coordonarea la Spitalul Verdun din Montreal.
Am ajutat Royal Victoria să deschidă centrul pentru oamenii străzii care sunt bolnavi, ca să nu-i contamineze pe alţii. Pentru centrele de protecţie a copilului i-am ajutat să organizeze locuri securitare pentru copiii cu dizabilităţi, pentru copiii plasaţi, pentru tinerii delincvenţi care sunt în aceste centre, în Montreal”, a declarat sora Ronei Hartner, potrivit sursei menționate.