Brigada Rutieră anunță restricții de circulaţie pentru Piața Constituției din Capitală, locul care va găzdui Târgul de Crăciun din Bucureşti de anul acesta.
Târgul de Crăciun vine cu restricţii de circulaţie pentru bucureşteni
„În perioada 28.11 – 26.12.2019, vor avea loc evenimente cultural-artistice cu ocazia sărbătorilor de iarnă „Târgul de Crăciun București”, în Piața Constituției.
Pentru buna desfășurare a evenimentelor, se va restricționa traficul rutier în ziua de 28, 29, 30 noiembrie 2019, 01 decembrie 2019, între orele 12.00 – 02.00, iar în zilele de 06, 07, 08, 13, 14, 15, 20-26 decembrie 2019;
între orele 16.00 – 02.00, pe Bd. Unirii, perimetrul cuprins între Bd. I. C. Brătianu și Piața Constituției (inclusiv cele două bretele adiacente acesteia) și pe Bd. Libertății, segmentul de drum cuprins între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite, fără a obtura intrările principale în Palatul Parlamentului”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră.
Astfel, vor fi amplasate trei treceri temporare pentru pietoni, între 28 noiembrie și 26 decembrie, în zona Pieței Constituției. Mai exact este vorba despre două treceri pe breteaua care accede către aceasta, dinspre Calea 13 Septembrie în zona Ministerului Mediului, iar a treia pe breteaua dinspre Bd. Unirii, latura aferentă Ministerului de Finanțe.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tot de la Brigara Rutieră aflăm și care vor fi rutele ocolitoare zonei respective
Acestea sunt: Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Regina Maria; Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei; Calea Călăraşilor – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Str. Izvor;
Bd. Unirii – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie.
Ce concerte ne așteaptă pe scena Târgului de Crăciun din Piața Constituției
Târgul de Crăciun din Piața Constituției îi așteaptă pe locuitorii Capitalei cu un decor ca în povești, surprize pentru cei mici, preparate tradiționale românești, dar și cu un program artistic pe placul tuturor.
Până pe 26 decembrie, pe scenă vor urca Phoenix, Vița de Vie, Vunk, Voltaj, Loredana, Antract, dar și artiști în vogă precum Lidia Buble, Nicole Cherry, Connect-R, sau Elena Gheorghe.
Ziua Naţională va aduce laolaltă nume sonore ale muzicii populare româneşti, acompaniate de Orchestra Naţională „Valahia”, a Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de Marius Zorilă:
Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Ştefania Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum, Ansamblul folcloric profesionist „Doina Dunării”. Totodată, de 1 decembrie vor performa și ansambluri formate din minorități naționale.