Mihai Șora a comentat incidentul petrecut sâmbătă în Piața Universității din Capitală, unde Gelu Voican Voiculescu, prezent la evenimentul de comemorare a celor 30 de ani de la Revoluție, a fost huiduit și îmbrâncit de mai multe persoane nemulțumite că acesta asistă la manifestație, un bărbat lovindu-l puternic în cap cu bastonul.
Mesajul lui Mihai Șora, după ce Gelu Voican Voiculescu a fost lovit în Piața Universității
Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, filosoful susține că lovitura încasată de fostul vicepremier nu este altceva decât reacția celor „30 de ani de așteptare exasperată”. Voican Voiculescu se numără printre inculpații din dosarul Revoluției, însă procesul trenează de ani întregi.
„Când Justiția e șchioapă, cum să nu apară câte-o cârjă care caută s-o țină dreaptă? Un om cu sânge pe mâini a primit o cârjă-n cap: cârja celor 30 de ani de așteptare exasperată”, a scris Mihai Șora.
Fost vicepremier în Guvernul provizoriu Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu s-a ales cu capul spart în urma loviturii puternic încasate în Piața Universității. La scurt timp după acest incident, directorul Institutului Revoluţiei Române a anunțat că a depus plângere împotriva agresorului.
Cine este bărbatul care i-a spart capul lui Gelu Voican Voiculescu în Piața Universității
Poliția Capitalei a transmis sâmbătă seara că persoana care i-a spart capul lui Gelu Voican Voiculescu în Piața Universității a fost prinsă și urmează să fie audiată. Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 68 de ani riscă acum să fie pus sub acuzare pentru lovire și alte violențe.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Persoana vătămată a formulat plângere împotriva bărbatului care l-a agresat. Cel în cauză a fost identificat. Este un bărbat de 68 de ani şi urmează să fie audiat”, se arată în comunicatul dat publicității de Poliția Capitalei.
„Incidentul s-a produs în Piaţa Universităţii, la o activitate de comemorare a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoană a fost lovită cu un obiect în zona capului.
În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenţia forţelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zonă pe cel accidentat”, au informat și reprezentanții Jandarmeriei, la scurt timp după acest incident.
Duminică dimineața, Gelu Voican Voiculescu a avut, însă, o nouă apariție publică, de data aceasta la monumentul Revoluției, situat lângă sediul Ministerului de Interne. Fostul vicepremier a luat parte la o slujbă religioasă de comemorare a eroilor căzuți la evenimentele sângeroase din decembrie 1989.