Agresorul lui Gelu Voican Voiculescu a fost prins de poliție, iar Jandarmeria transmite primele informații despre incidentul sângeros care a avut loc astăzi în Piața Universității.
A fost prins omul care l-a lovit cu cârja pe Gelu Voican Voiculescu
Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier fesenist, a fost lovit azi cu o cârjă de unul din revoluționarii prezenți la evenimentul de comemorare a victimelor lui decembrie 1989.
Fostul personaj-cheie al Revoluției Române avea capul spart, iar în cele din urmă a părăsit zona. În toată ziua de azi, polițiștii l-au căutat pe individ, iar Voiculescu a depus plângere penală împotriva acestuia.
Voiculescu a făcut plângere pe numele agresorului din Piața Universității
„Persoana vătămată a formulat plângere împotriva bărbatului care l-a agresat. Cel în cauză a fost identificat. Este un bărbat de 68 de ani şi urmează să fie audiat”, transmite Poliția Capitalei, potrivit mediafax.ro.
„Incidentul s-a produs în Piaţa Universităţii la o activitate de comemorare a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoană a fost lovită cu un obiect în zona capului”, a transmis Jandarmeria Română despre contextul în care a fost lovit Gelu Voican.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenţia forţelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zona pe cel accidentat. La acest moment, se fac demersuri în vederea identificării agresorului”, mai transmite instituția aflată în subordinea M.A.I.
Fostul vicepremier a participat la evenimentul de comemorare în care mai multe oficialități au depus coroane de flori pentru cinstirea memoriei celor care au murit la Revoluția din decembrie 1989.
Fostul membru FSN este trimis în judecată în dosarul Revoluției, alături de fostul președinte al țării, Ion Iliescu și alte persoane cu funcții importante în momentul schimbării regimului ceaușist.
De mai bine de treizeci de ani nu există un vinovat pentru morții de la Revoluție, procesul fiind tărăgănat pe la parchete indiferent de cine le-a condus și cine s-a aflat la putere.