Rareș Bogdan a confirmat lovitura de grație care i se pregătește liderului PSD, Liviu Dragnea. Potrivit unor zvonuri, parlamentarii din Ardeal vor pleca în masă din Partidul Social Democrat, potrivit comisarul.ro. Aproximativ 20 de parlamentari ar urma să demisioneze din PSD, iar cei mai mulți dintre aceștia ar fi aflați în conflic cu liderii filialelor numiți de Liviu Dragnea.
Președintele PSD ar fi sflat despre 15 dintre acești parlamentari, care s-ar fi întâlnit la Băile Felix să discute despre „marea ieșire”. Liviu Dragnea ar fi cu „inima cât un purice” pentru că unul dintre oamenii săi l-ar fi trădat și înjunghiat pe la spate. Acesta locotenent al său ar face un joc dublu și i-ar ține la curent pe puciștii care vor să-i vină de hac șefului PSD. Rareș Bogdan a scris pe contul său de socializare un simplu „Confirm”, referindu-se direct la cele menționate mai sus.
Rareș Bogdan a explodat și vrea să depună plângere penală!
Rares Bogdan a transmis un mesaj pentru toți cei care au condus Ministerul Transporturilor și a subliniat că le va depune și o plângere penală acelora care nu au fost cinstiți. „29 de ani de bataie de joc. Un singur politician a avut curajul fatis sa intre între oameni: Klaus Iohannis. Si a fost aplaudat. Dar oamenii aveau o suparare: ca, dupa 100 de ani, lucrurile arata rau.
De ce ne este atat de rau? De ce colegii mei care au plecat la 11 de la Alba nu au ajuns in Bucuresti la ora 21:00? De ce invitati de-ai mei au ramas blocati la Brasov pentru ca Valea Prahovei a fost horror astazi? De ce TAROM, candva o companie fanion, a ajuns sa fie o rusine absoluta, cu intarzieri de 3-4 ore pe curse interne? Ce se intampla? Unde este blestemul pentru aceasta tara?
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Nu am depus in viata mea o plangere penala, o voi depune impotriva tuturor ministrilor transporturilor, impotriva tuturor, din 1990, pana in ziua de gratie 3 decembrie 2018. Astia trebuie bagati la puscarie. Toti! Sa imi spuneti si mie cum pot sa le fac plangere penala nenorocitilor care au condus Ministerul Transporturilor. Vreau sa ii bag in puscarie, daca s-ar putea. Pe toti! La loc de cinste i-as pune pe Berceanu, pe Boagiu si pe Mitrea. Plus Basescu. Pe astia i-as agata in streangul cel mai inalt”, a spus Rares Bogdan la Realitatea TV.