Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi mutat de la penitenciarul Rahova la cel din Slobozia, în urma unei cereri transmise Administrației Naționale a Penitenciarelor, ce a fost și aprobată.
Radu Mazăre îl părăsește pe Liviu Dragnea
Lizeta Haralambie, avocatul lui Radu Mazăre, a declarat, sâmbătă, că fostul primar va fi transferat la începutul săptămânii viitoare la Penitenciarul Slobozia, acesta fiind momentan încarcerat la Rahova.
Potrivit reprezentantului fostului edil, cererea de mutare trimisă Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost aprobată, astfel că Radu Mazăre își va părăsi colegul de atelier, pe Liviu Dragnea, în doar câteva zile.
Potrivit declarațiilor date de Lizeta Haralambie, cererea de transfer a lui Mazăre a fost trimisă încă din ianuarie, aceasta fiind aprobată recent, astfel că transferul deținutului de la Rahova la Slobozia se va face luni sau marți.
„Aceasta a fost prima cerere. Se mută la alt penitenciar, la Slobozia. Cererea a fost solicitată de Radu Mazăre, deoarece familia are domiciliul în Constanța, atât mama, cât și cei doi frați care se ocupă de el.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fostul edil va fi transferat la Penitenciarul Slobozia
Din Constanța până în București, respectiv Rahova, fac vreo 4 – 5 ore, până la Slobozia fac o oră jumătate – două ore”, a declarat avocatul, potrivit Mediafax.
Lizeta Haralambie susține că fostul primar al Constanței a formulat cererea de transfer, în luna ianuarie, precizând că, cel mai probabil, deținutul va fi mutat într-una din primele zile ale săptămânii viitoare.
„El a solicitat acest lucru, nu prin instanță, a făcut cerere prin avocat către Administrația Națională a Penitenciarelor, în luna ianuarie și a fost aprobată acum. (…) Am așteptat să vedem dacă este loc sau nu este loc (…) Probabil în cursul zilei de luni (se va face transferul – n.r.).
Nu știm exact A fost cererea aprobată, probabil în cursul zilei de luni sau marți. Așteptăm să se facă transferul. Deocamdată a fost aprobată cererea”, a mai precizat avocatul lui Radu Mazăre.
Motivul pentru care Radu Mazăre a solicitat transferul la Slobozia și nu la Poarta Albă este acela că fostul edil ispășește pedeapsa în regim închis, iar Slobozia este cel mai apropiat penitenciar de acest fel de familia sa.