Vești proaste pentru fostul primar Radu Mazăre! Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au respins, joi, ca nefondată contestația la executarea pedepsei formulată de fostul edil. Acesta rămâne în închisoare, unde are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare.
Radu Mazăre rămâne în închisoare
Radu Mazăre a spus, joi, la ICCJ, în cadrul procesului în care s-a judecat contestația la executarea pedepsei de nouă ani, că extrădarea sa din Madagascar a fost făcută înainte de alegeri, pentru a putea fi „prezentat ca un trofeu”, adăugând că înainte de a fi adus în țară s-au făcut presiuni zilnice asupra lui.
Autoritățile din Madagascar au recunoscut că extrădarea lui Radu Mazăre s-a făcut într-un mod ilegal și se pare că acum solicită ca fostul edil al Constanței să se reîntoarcă în Madagascar, potrivit România TV.
ÎCCJ a respins contestația la executarea pedepsei
Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat definitiv, în 8 februarie 2019, la nouă ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre execută pedeapsa la Penitenciarul Rahova. În același dosar au fost condamnați și Nicuşor Constantinescu, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu.
Dragoș Săvulescu a fugit din țară înainte ca instanța să pronunțe sentințele, în luna februarie 2019. Acesta s-a predat recent poliţiei din Napoli, iar aceştia au anunţat autorităţile române că urmăritul se află în custodia lor. Actele urmează să ajungă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care va cere extrădarea lui.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet