Punct final în ancheta morții lui Răzvan Ciobanu! Avocata Laura Vicol a fost cea care a anunțat că cercetările s-au încheiat și că mai durează doar câteva zile până când toate detaliile vor fi făcute publice. Femeia a precizat la Xtra Night Show, emisiunea prezentată de Dan Capatos că în aceste cinci luni de la moartea lui Răzvan Ciobanu ancheta nu a stat deloc pe loc și că au fost monitorizate toate variantele posibile.
Punct final în ancheta morții lui Răzvan Ciobanu!
Avocata a ținut să precizeze că în momentul în care ancheta va fi finalizată dosarul nu va mai fi unul de urmărire penală. „A fost cumplit în minutele astea să-i aud vocea şi să nu îi pot răspunde. E un sentiment groaznic. (…) Ancheta s-a desfăşurat cu un profesionalism ieşit din comun. a fost doar o singură pauză de aproximativ 3 saptămani pe perioada de vară. Am primit absolut toate detaliile. s-au făcut audieri.
Oamenii au muncit. Nu a fost nicio secundă în care să se stea. Inclusiv pe perioada de vacanţă s-a lucrat din alte puncte de vedere. Mai este foarte puţin. Vorbim de câteva zile, nu săptămâni. Merge greu pentru că au fost eliminatre absolut toate pistele posibile pe care am putut să merg. Am aflat absolut tot. S-au închis toate pistele.
„A fost cumplit”
După ce se termină ancheta, aşa cum am promis, sunt un avocat de 20 de ani şi respect legea, în momentul în care voi avea voie le voi spune pe toate. Sunt împăcată. Acesta este adevărul 100%. Am lucrat cot la cot cu cei care s-au ocupat de acest dosar. Le voi mulţumi zi şi noapte să descopăr adevărul. Nu mai sunt dubii. Mai sunt doar chestiuni de procedură care urmează să fie încheiate în curând.
Atunci dosarul nu va mai fi unul de urmărire penală. Toată lumea va aflat ce s-a întâmplat cu Răzvan”, a spus avocata Laura Vicol despre moartea designerului Răzvan Ciobanu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet