Partidul Social Democrat a avut o reacție dură după ce, vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pe 2019. Social-democrații au apreciat că șeful statului a făcut acest lucru cu întârziere și că nu s-a gândit la bunăstarea românilor.
PSD, reacție după ce Klaus Iohannis a promulgat bugetul de stat. Val de critici
„Președintele Klaus Iohannis a făcut astăzi ceea ce era obligat de Lege să facă, demonstrând că scopul său a fost doar de a întârzia cât mai mult promulgarea Bugetului de stat. Un joc electoral meschin, pe spatele tuturor românilor!”, a acuzat PSD, într-un comunicat.
„În încercarea de a explica blocarea sistematică a noului Buget, președintele Iohannis a mințit din nou, uitând să spună românilor că avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost dat abia la jumătatea lunii decembrie 2018, o dată cu reîntoarcerea din vacanță a președintelui. Mai mult, în ziua în care președintele recunoaște că este în grevă, ceea ce românii știau deja de patru ani de zile, PSD a ales să inaugureze lucrările pentru primul tronson din autostrada Moldovei”, se mai spune în textul citat.
Precizări privind pensiile
PSD susține că președintele a făcut o eroare și în privința punctului de pensie. „În ce privește afirmațiile președintelui Iohannis cu privire la creșterea punctului de pensie constatăm că domnia sa nu doar că citește mai greu, ci și înțelege mai greu ceea ce e scris în programul de guvernare. În mod fals, președintele induce ideea că punctul de pensie ar fi trebuit să crească de la 1.100 lei la 1.265 lei începând cu 1 ianuarie 2019. Nu există însă niciun angajament în programul de guvernare cu privire la data la care va crește punctul de pensie în 2019. Angajamentul ferm al PSD este ca această creștere să aibă loc în cursul acestui an”, precizează comunicatul.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului pe 2019, pe care parlamentul i-a trimis-o înapoi fără nicio modificare. „PSD este singurul vinovat pentru întârzierea progresului României. Degeaba încearcă PSD să găsească ţapi ispăşitori când de fapt bugetul a fost întârziat excesiv doar pentru că Guvernul l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului pentru dezbateri cu o întârziere de trei luni de zile faţă de termenul prevăzut de lege”, a spus șeful statului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?