Alocaţiile pentru copii, mărul discordiei între PSD şi preşedintele Iohannis! Socialiştii-democraţi îi cer şefului statului să îşi ceară scuze copiilor care nu au primit alocaţiile mărite, dacă CCR respinge sesizarea pe buget.
Un nou atac la preşedintele Klaus Iohannis, pe tema sesizării la CCR a bugetului de stat pe 2019 a fost lansat, astfel că social-democraţii spun că preşedintele a blocat toate investițiile noi la nivel local, şi niciunul dintre primarii sau președinții de consilii județene nu poate demara investiții noi din cauza președintelui care a contestat bugetul la Curtea Constituțională. Mesajul celor de la PSD este însoțit de o imagine în care Klaus Iohannis apară lângă un cărucior și cineva bagă un băț într-o roată.
Klaus Iohannis, somat de PSD, privind creşterea alocaţiilor
„Deci, din cauza obsesiei sale de a ataca și de a bloca Partidul Social Democrat, Iohannis pune bețe-n-roate chiar primarilor din partidul care îl susține la alegerile prezidențiale. Dar cei care suferă în final sunt cetățenii care așteaptă realizarea noilor investiții în drumuri, școli și spitale”, se spune într-un mesaj pe pagina de Facebook a PSD.
Partidul Social Democrat continuă: „Dacă plângerea sa la Curtea Constituțională va fi respinsă, Iohannis va trebui să își ceară scuze față de toți copiii și părinții care nu au primit alocațiile mărite de la 1 martie și față de toți cetățenii care așteaptă realizarea investițiilor în localitățile și județele lor!”
Preşedintele a anunţat, deja că va ataca la Curtea Constituţională proiectul bugetului de stat pe 2019, pe care l-a numit „bugetul ruşinii naţionale’. De asemenea, preşedintele Iohannis a atacat dur guvernarea PSD-ALDE şi i-a acuzat pe social-democraţi că nu guvernează pentru români, ci pentru Liviu Dragnea. Totodată, el a dat exemplul sumelor alocate prin buget finanţării partidelor parlamentare, care s-au majorat de 20 de ori, comparativ cu anul 2016.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet