PSD, casă, dulce casă! Cel puțin așa pare să se întâmple în cazul celor doi deputați clujeni Horia Nasra și Cornel Itu, care săptămâna trecută plecaseră din partid în Pro România. La doar câteva zile, aceștia au ales să revină la sentimente mai bune. Cei doi s-au reînscris deja în organizația locală din Cluj. Potrivit informațiilor G4Media.ro, întoarcerea lui Nasra și Itu ar veni la pachet cu înlăturarea lui Liviu Alexa de la șefia PSD Cluj
PSD, casă, dulce casă!
Vă reamintim că premierul României și președintele PSD, Viorica Dăncilă s-a arătat extrem de nemulțumită de scandalurile provocate de acesta în intervalul scurt de timp în care a condus organizația. Întoarcerea celor doi alături de social democrați pare să schimbe din nou mersul moțiunii de cenzură pentru că fără cele două semnături, scorul se anunță, din nou, unul strâns față de preconizările liberalilor.
Conform actualdecluj.ro, Viorica Dăncilă împreună cu Mihai Fifor, le-a promis primarilor clujeni, revoltați de situația prin care trece PSD Cluj, că imediat după criza Moțiunii, va fi restabilită ordinea în organizația lor. De altfel, Dăncilă nu a mai ezitat și a oferit și primul semn evident că regretă asocierea cu Liviu Alexa. Șefa Executivului s-a așexat la masa negocierilor și a bătut palma cu deputații Cornel Itu și Horia Nasra.
Doi parlamentari s-au întors în partid, deși săptămâna trecută au bătut palma cu Pro România
De altfel, sursa citată mai scrie că indiferent de rezultatele moțiunii, Nasra și Itu vor fi oamenii de bază care au primit sarcina să restabilească ordinea în PSD Cluj. Conducerea centrală a PSD nu poate să-i ierte lui Alexa faptul că n-a făcut altceva decât să pună umărul la deconstrucție într-un moment și așa crucial pentru social democrați. „A avut câteva zile la dispoziție în care n-a lucrat decât în detrimentul PSD.
Individul acesta, Liviu Alexa, nu înțelege nimic din politică. A demonstrat în spațiul public că nu-l întrece nimeni la scuipat și înjurat, i-a amenințat pe primarii noștri în toate felurile, iar scandalul cu înjurăturile adresate jurnaliștilor clujeni este ceva care chiar nu are cum să fie reparat”, a relatat o sursă din cadrul PSD.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet