Duminică, 25 noiembrie, vor avea loc evenimente legate de sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Iată programul și restricțiile rutiere lângă Catedrala Națională. Credincioșii care doresc să participe la slujba de sfințire a lăcașului sfânt trebuie să știe că totul durează trei zile, de vineri, 23 noiembrie, până duminică, 25 noiembrie. Programul a fost deja anunțat joi, pe data de 22 noiembrie, de Patriarhia Română.
Așadar, sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 16:30, racla ce poartă Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului(adresa Calea 13 septembrie, nr. 4-60). Acestea vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, până la ora 13:00. Momentul va fi urmat de Slujba de pomenire a Eroilor români care va fi săvârșită în Catedrala Națională de către Patriarhul României, alături de alți ierarhi, în jurul orei 17:00. La ora 18:00, va fi săvârșită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și Sfântului Mare Mucenic Mercurie, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Duminică, 25 noiembrie, la ora 08:00 va fi săvârșită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în lăcașul sfânt, care va fi urmată de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului, la ora 09:00. O dată ce Slujba se va fi încheiat, se va citi Actul de sfințire. La ora 10:30 va începe Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită în interiorul Catedralei Naționale. În jurul orei 13:00, racla cu Cinstita Mănâ a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi puse la ieșirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale.
Program sfințire Catedrala Mântuirii Neamului
Enoriașii care doresc să participe la marele eneviment religios sunt așteptați pe esplanada din fața Catedralei Naționale, loc se unde pot urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. În interiorul Cateralei Naționale, conform spațiului interior disponibil, vor avea acces în interior și vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii, doar cei 2.000 de invitați oficiali.
Restricții rutiere duminică, 25 noiembrie, lângă Catedrala Națională
Cât despre restricțiile rutiere, duminică, 25 noiembrie, între orele 06:00 și 20:00, se va restricționa traficul rutier, gradual, pe arterele:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
- banca I șiII de circulație de pe Splaiul Independenței, tronson care cuprinde Pod Operă și Pod Națiunile Unite, pe sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Națiunile Unite.
- Libertății, pe segmentul curprins între Splaiul Indedpendenței și Rond Coșbuc
- Tudor Vladimirescu, segmentul cuprins între Calea 13 Septembrie și Calea Rahovei
- Națiunile Unite
- Unirii, tronsonul cuprins între Bulevardul I. C. Brătianu și până la intersecția cu Bulevardul Libertății
De asemenea, se va restricționa traficul rutier și pe segmentele: Izvor, B.P. Hașdeu și Calea 13 Septembrie, tronsonul între strada Tudor Vladimirescu și Bulevardul Libertății