Au apărut primele imagini din interiorul Catedralei Mântuirii Neamului, colosul care a fost construit să aibă şase adăposturi antiatomice! Atlarul este unic în România şi va avea o mulţime de icoane poleite în aur. Investiţia s-a ridicat la 105.000.000 de euro. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Catedrala Mântuirii Neamului a fost construită pe o suprafaţă de 110.000 mp şi se învecinează la nord şi est cu Palatul Parlamentului, la sud cu Calea 13 Septembrie şi la vest cu Str Izvor. Este amplasată pe Dealul Arsenalului, în vecinătatea Casei Poporului şi a altor instituţii importante precum Ministerul Apărării Naţionale şi Academia Română. În acest moment, lucrările sunt în stadiul în care realizează structura metalică şi învelitoarea acoperişului.
Primele imagini din interiorul Catedralei Mântuirii Neamului: altar și icoane poleite în aur, fântâni arteziene, lifturi
Pictarea integrală a catedralei va fi finalizată în 2024, iar până atunci vor exista şi clădirile anexe pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activităţi pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Conform primelor fotografii apărute cu interiorul colosului, icoanele vor fi pictate manual, cu foiţă de aur, iar podeaua este construită din marmură. Până acum, lucrarea a fost realizată într-o proporţie de 75%. Conform planului, vor exista 8 lifturi pentru bătrâni sau persoanele cu dizabilităţi, dar şi multe altele, după cum este ilustrat pe catedralaneamului.ro:
„Pe laturile de nord și sud ale naosului sunt amplasate două abside laterale, iar peste naos se înalță turla principală (Pantocratorul). Pe latura vestică, deasupra exonartexului se află amplasat spaţiul rezervat corului, iar deasupra acestui spaţiu se ridică turla clopotniță. La nivelele superioare ale pronaosului şi naosului sunt dispuse galerii (balcoane) laterale interioare, precum și un circuit interior în jurul bazei turlei principale la cota +56,00 m şi unul exterior la cota +91,00 m în jurul cupolei turlei principale – Belvedere spre a privi orașul (ca la multe alte catedrale europene). Circulația verticală se va realiza pe scări și prin 8 ascensoare (lifturi) care asigură accesul la toate nivelele inferioare şi superioare ale Catedralei, mai ales pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități.”
Clopotele Catedralei Naţionale a fost deja sfinţit
Patriarhul Daniel a sfințit deja clopotele care valorează o jumătate de milion de euro şi pe care apare propriul său chip: „Urmând tradiţiei creştine, pe fiecare dintre cele şase clopote se află inscripţionate: stema Patriarhiei Române, chipul în efigie al patriarhului Daniel, sub păstorirea căruia s-a concretizat construirea Catedralei Naţionale, şi crucea patriarhală, precum şi inscripţia: ‘Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Naţională – Centenar 1918 – 2018′”, spune Patriarhia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Primele poze din Catedrala Naţională pot fi vizualizate în galeria foto de mai sus.