În primele trei zile, temperaturile vor avea variaţii de 3-5 grade Celsius, apoi se vor înregistra scăderi, iar în perioada 3-5 ianuarie mediile vor fi de -2 şi 0 grade Celsius. Care este prognoza meteo pentru primele două săptămâni din 2019.
La munte, media temperaturilor maxime va avea variații între -5 grade în primele zile şi -12 grade în jurul datei de 4 ianuarie, iar minimele se încadrează între -8 grade la început și -17…-16
grade în cele mai reci nopți (4, 5 ianuarie).
Prognoza meteo pentru 2 săptămâni
Temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare în fiecare zi, pe arii mai
extinse și în general moderate cantitativ în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.
BANAT
După aceasta, vremea se va încălzi uşir şi se va menţine peste pragul de îngheţ. Temperaturile minime vor fi în scădere, de la o medie de 1 grad în prima zi, până în jurul a -8 grade în dimineața zilei de 5 ianuarie. După această dată valorile termice nocturne vor crește ușor, iar media lor se va situa în general între -6 și -4 grade. Vor fi condiții pentru precipitații, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.
CRIŞANA
Sunt condiţii de precipitaţii general slabe cantitativ în primele zile, după care se anunţă ninsoare. În următoarele 5 zile se va resimți o răcire a vremii, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între -4 și -2 grade, iar media minimelor va fi în general între -9 și -6 grade.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
TRANSILVANIA
Se anunţă trecător precipitaţii sub formă de ninsoare. În primele zile se anunţă medii de .4 grade, apoi din 8 ianuarie se va încălzi ușor și treptat, dar media maximelor termice nu va mai depăși -2 grade, iar cea a minimelor -8…-7 grade.
MARAMUREŞ
Precipitaţii sub formă de ninsoare aproape în fiecare zi, iar cele mai importante cantitativ vor cădea în primele două zile ale anului. De la 8 ianuarie vremea se încălzeşte treptat.
MOLDOVA
Se anunţă precipitaţii slabe şi temperaturi constante de 3 grade Celsius. După 3 ianuarie se răceşte, iar după trei zile vremea se va încălzi din nou.
MUNTENIA
De pe 3 ianuarie va creşte posibilitate de apariţie a precipitaţiilor slabe sub formă de ninsoare. Valorile de temperatură sunt situate până la 6 grade Celsius.