Vremea pe 31 decembrie este ceva mai rece și se anunță precipitații slabe în mai multe regiuni din țară. Sunt ninsori izolate în nord, ploi și lapoviță în celelalte zone. În București vor fi 4 grade pe 31 decembrie, iar de Revelion în Capitală cerul va fi senin și la trecerea dintre ani temperatura va fi puțin sub zero grade.
În noaptea de duminică spre luni cerul va fi mai mult noros în țară. Precipitaţiile în general vor fi slabe cantitativ, sub formă de ninsoare la munte, în Maramureş şi pe arii restrânse în Transilvania, mixte în zona deluroasă şi sub formă de ploaie şi lapoviţă în Câmpia de Vest. În restul teritoriului acestea își vor face prezența în mod izolat, dar sunt condiţii de formare a poleiului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 grade în estul Transilvaniei şi 2 grade în regiunile vestice.
Cum va fi vremea de Revelion în București, Iași, Constanța, Brașov sau Cluj
Luni, 31 decembrie, în ultima zi a lui 2018, vremea va fi în general închisă în aproape toată țara.Se vor semnala precipitaţii slabe, mixte în Banat, în Crişana şi în nordul Moldovei şi predominant sub formă de ninsoare la munte, în Maramureş şi în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade. Minimele vor fi cuprinse între -9 grade în estul Transilvaniei şi 1 grad în dealurile Banatului. Dimineaţa şi noaptea în regiunile sudice şi estice, va fi ceaţă.
Vremea în București
Potrivit ANM, luni, 31 decembrie, în Capitală, cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie sunt reduse. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -2 grade. Dimineaţa şi noaptea în București se va semnala ceaţa, iar presiunea atmosferică va creşte.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vremea în Constanța
La malul mării, în ultima zi a anului temperatura maximă va urca până la 4 grade Celsius, iar vântul va sufla slab, cu o viteză de maxim 10 km/h. Minima zilei la Constanța va ajunge la zero grade Celsius.
Vremea în Iași
În ultima zi din an, pe 31 decembrie, conform ANM, la Iași vremea va fi frumoasă, cu puține șanse de precipitați spre după-amiază, dar cu o maximă de 3 grade Celsius. Luni vântul va sufla slab la Iași, iar minima zile va fi de -2 grade.
Vremea în Cluj
Luni, 31 decembrie, la Cluj vremea va fi mai mult înnorată și maxima zilei nu va trece pe 3 grade Celsius. Minima zilei este la minus un grad, dar vântul nu își va face simțită prezența. Totuși sunt ceva șanse să plouă pe parcursul zilei, conform accuweather.
Vremea în Brașov
În Brașov în ultima zi a anului vremea va fi frumoasă. Chiar dacă cerul va fi parțial înnorat, maxima va urca până la 3 grade Celsius, iar șansele de precipitații sunt slabe. Minima va coborî la -3 grade.