Specialiștii de la Administrația Națională de Metrologie au anunțat o schimbare radicală în privința zilei de miercuri, 6 februarie. După câteva zile destul de călduroase pentru sezonul în care ne aflăm, revenim la hainele groase.
Vremea se răcește din nou, în special în zonele de sud, centru și estul teritoriului României. Specialiștii au anunțat ploi locale și înnorări. Cerul va fi izolat și va ninge slab la munte, noaptea se anunță ploi în sud-est. Vântul suflă slab cu unele intensificări în zonele muntoase.
Prognoza meteo miercuri, 6 februarie! Vremea se răcește
„Ultima lună calendaristică de iarnă, februarie, păstrează multe din caracteristicile lunii ianuarie. Deşi ziua devine din ce în ce mai lungă, iar temperatura aerului marchează o uşoară creştere, ceea ce face ca uneori ninsoarea să fie înlocuită de ploaie, iarna este încă în plină activitate. Circulaţia aerului rece dinspre estul şi nordul Europei face ca, de cele mai multe ori, gerurile să fie aproape la fel de aspre ca şi în prima lună a anului.”
„Din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că în luna februarie valorile temperaturii medii ale aerului sunt pozitive doar în sudul ţării, mai precis în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea precum şi în Câmpia de Vest unde variază, în general, între 0,0 şi 2,0 ºC. Izolat şi pe suprafeţe extrem de reduse mediile depăşesc 2,0 ºC. În Transilvania şi în Moldova, valorile medii se situează între –2,0 şi 0,0 ºC, coborând în zona deluroasă şi subcarpatică, uneori, până spre –4,0 ºC. Pe culmile joase ale Carpaţilor precum şi în depresiunile din estul Transilvaniei, temperatura aerului are valori cuprinse între –6,0 ºC şi –4,0 ºC. La altitudini de peste 1500 de metri, pe culmile din Carpaţii Orientali precum şi în masivele din Carpaţii Meridionali, valorile ajung la -8,0 ºC şi izolat coboară sub această limită”, este caracterizarea climatică pe luna februarie a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Vremea în București
Maxima în București în ziua de 6 februarie va fi de 6 grade Celsius, vizibil mai rece. Vântul va sufla din est-nord-est cu o viteză de 15 km/h, dar și cu rafale de 39 km/h. Noaptea temperatura minima va fi de doar 2 grade Celsius, alături de un cer noros. Vânt din partea de nord-est, cu viteza de 9 km/h și cu rafale de 13 km/h.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vremea în Constanța
În cursul zilei de miercuri, în Constanța vor fi 8 grade Celsius, alături de un cer noros. Se anunță vânt din partea de nord-nord-est a teritoriului României, cu viteze de 24 de km/h și cu rafale de 32 de km/h. Noaptea vine cu o temperatură minimă de 0 grade Celsius și puțină ninsoare sau fulguieli. Vântul va sufla din partea de nord a României cu o viteză de 26 de km/h și cu rafale de 41 de km/h.
Vremea în Iași
Maxima în Iași, în ziua de miercuri, va fi de 2 grade Celsius, alături de un cer cu nori joși și ceață. Vânt din partea de nord-nord-vest cu 20 de km/h și cu rafale de 28 de km/h. Noaptea de 6 februarie aduce -3grade Celsius și un cer predominant noros. Vânt din partea de nord-vest cu 17 km/h și cu rafale de 22 de km/h.
Vremea în Brașov
Maxima pentru brașoveni din ziua de miercuri este de 5 grade Celsius. Vânt din partea de nord-nord-vest cu 6 km/h și cu rafale de 9 km/h. Noaptea aduce doar -5 grade Celsius și un cer predominant noros. Vânt din partea de nord-nord-est cu 6 km/h și cu rafale de 7 km/h.
Vremea în Cluj-Napoca
Maxima pentru cei din Cluj-Napoca este de 6 garde Celsius, alături de un cer cu nori și soare. Vânt din partea de nord-vest a teritoriului României cu 11 km/h și cu rafale de 15 km/h. Noaptea aduce doar -1 grad Celsius și un cer parțial noros. Vânt din direcția sud-vest cu 6 km/h și cu rafale de 11 km/h.