Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie ( ANM) au emis prognoza meteo pentru joi, 30 ianuarie 2020. Astfel, aflăm că temperaturile vor fi unele atipice acestei perioade, însă vor exista, pe alocuri, și zone unde va ninge. Vântul va sufla slab în majoritatea regiunilor din țară, iar precipitațiile vor fi slabe și izolate.
Prognoza meteo joi, 30 ianuarie 2020, pentru București
Meteorologii anunță că temperaturile vor fi în scădere în București, comparativ cu ziua precedentă, însă acestea vor continua să fie peste cele normale lunii ianuarie. Astfel, termometrele vor înregistra în timpul zilei 10 grade Celsius, cu o minimă în timpul nopții de -1 grad.
Vântul va sufla slab în Capitală, cu o viteză ce nu va depăși 16 km/h, iar umiditatea se va situa undeva la 59%, spun meteorologii. Cu alte cuvinte, ne așteaptă încă o zi de primăvară, în plină iarnă calendaristică. Cerul va fi unul parțial însorit, mai anunță specialiștii ANM.
Prognoza meteo pentru Brașov
Conform celor de la ANM, la Brașov este posbil să ningă în timpul zilei de joi, întrucât temperatura maximă înregistrată va fi de numai 2 grade Celsius, cu două grade mai puțin față de ziua anterioră, iar cerul va fi unul noros.
În timpul nopții este preconizată o temperatură de -3 grade, crescând astfel șansa apariției fulgilor de nea. Vântul nu va sufla cu putere și va înregistra o medie de 19 km/h, în timp ce umiditatea aerului va fi de 78%.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Prognoza meteo joi, 30 ianuarie 2020, pentru Constanța
Locuitorii orașului de la Marea Neagră vor avea parte de o altă zi atipică sezonului rece, cu o temperatură maximă pe 30 ianuarie de 8 grade Celsius și un cer parțial noros. Chiar și minima din Constanța din timpul nopții va înregistra valori pozitive, de 1 grad. Vântul va sufla slab, cu o viteză de numai 13 km/h, iar umiditatea aerului se va situa la 69 de procente, mai spun meteorologii.
Prognoza meteo pentru Cluj-Napoca
Specialiștii ANM ne informează că vremea va fi una frumoasă la Cluj-Napoca, cu un cer parțial însorit și cu o maximă a temeperaturii de 5 grade Celsius. Cea mai mică valoare înregistrată de termometru va fi pe parcursul nopții, de -1 grad. Clujenii nu vor avea probleme cu vântul, acesta înregistrând valori slabe, de numai 11 km/h, iar umiditatea se va ridica până la 71%.
Prognoza meteo joi, 30 ianuarie 2020, pentru Iași
Ieșenii vor avea parte joi, 30 ianuarie, de o vreme plăcută și de un cer parțial noros, cu o temeperatură maximă din timpul zilei de 8 grade Celsius. Administrația Națională de Meteorologie anunță că cea mai mică valoarea a aerului va fi înregistrată pe timpul nopții și va fi de -1 grad.
Șansele ca joi să plouă sunt de 0%, astfel că locuitorii orașului Iași se vor bucura de o vreme excelentă pentru această perioadă a anului. Vântul va sufla slab, cu doar 18 km/h, în timp ce umiditatea nu va înregistra valori mai mari de 53%.