Conform prognoza meteo pentru ziua de duminică, din data de 30 septembrie, vom avea parte de schimbări majore de vreme. După zilele călduroase care abia ce-au trecut, acum urmează să ne șocheze un cer cenușiu și o cantitate de precipitații destul de mare. Valorile termice vor scădea treptat, iar începutul lunii octombrie va aduce în prim plan o toamnă în toată regula. Termometrele aflate la munte vor arăta nu mai mult de 15 grade Celsius, iar cele de la mare vor arăta o minimă de 13 grade Celsius. Pe litoral de altfel se va simți intens schimbarea de vreme, fiind ploi pe tot parcursul zilei.
Vremea în Constanța
Conform accuweather, cei aflați acum pe litoral trebuie să afle că vor avea parte de o nebulozitate variabilă. Maxima zilei va fi de 18 grade Celsius. Porcentul de precipitații este unul de 25%, iar cel de furtuni este încă inexistent. Vânturile, pe timp de zi, vin din direcția de nord-est, cu o putere de 30 de kilometri pe oră, iar rafalele cu 41 de kilometri pe oră. Indicele de ultraviolete este unul minim, de 1, de acum încolo rămânând neinteresant. Minima serii aduce oamenilor de la mare 15 grade Celsius în termometre, care se simt ca 11. Procentul de precipitații se mărește o dată cu lăsarea serii și devine de 65%, meteorologii anunțând spre seară câteva averse.
Citește și: IPhone XS și iPhone X Max au o problemă uriașă: nu se încarcă! VIDEO
Citește și: Prețul carburanților va scădea. Supraacciza va fi eliminată
Citește și: Carmen Harra, suferință cumplită. „Boala mea, o boală compulsivă în care nu te poți controla”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vremea în Iași
Previziunile meteorologice spun că în ziua de duminică maxima zilei va fi de 16 grade Celsius, care se simt ca 19. Dar, cu toate acestea, o veste bună există: nu există precipitații. Vânturile vin din direcția de nord, nord-est, cu o intensitate de 7 kilometri pe oră. Rafalele sunt și ele prezente, tot cu o putere mică de 11 kilometri pe oră. Indicele de ultraviolete este unul moderat, în valoare de 4, iar cerul este parțial însorit. Minima serii esre de 4 grade Celsius. Procentul de precipitații rămâne la fel de mic precum cel di ntimpul zilei, fiind de 3%. Conform meteorologilor, cerul este senin, cu vânturi slabe.
Vremea în Cluj
Clujenii vor găsi în termometre la jumătatea zilei 17 grade Celsius. Vestea bună este că nu vor avea parte de precipitații, ci doar de un cer parțial însorit. Vânturile vin din direcția de sud-est, cu o intensitate de 13 kilometri pe oră și rafale cu 17 kilometri pe oră. Minima serii este una de 3 grade Celsius, care se simte cu un grad mai mult. Previziunile meteorologice anunță un cer senin pe timp de seară. Vânturile vin din direcția de sud, sud-est, cu o intensitate mică de 7 kilometri pe oră.
Vremea în Brașov
Localnicii și cei aflați la munte acum trebuie să știe că vor avea parte de doar 18 grade Celsius, care se simt ca 20. Previziunile meteorologice spun că cerul este parțial însorit, iar procentul de precipitații este unul mic, de 10%. Vânturile vin din direcția de est, sud-est, cu o putere de 6 kilometri pe oră. Minima serii este una de doar 2 grade Celsius, însă procentul de precipitații rămâne unul mic, fiind de 8%. Meteorologii prevăd un cer parțial noros, cu vânturi slabe de 7 kilometri pe oră.