Prognoza meteo 21 decembrie. Cum va fi vremea în București, Brașov, Cluj-Napoca și Iași. Unde va fi cel mai cald

Daniel Scripcaru   
în Prognoza meteo
20/12/2019, 15:11
Prognoza meteo 21 decembrie. Cum va fi vremea în București, Brașov, Cluj-Napoca și Iași. Unde va fi cel mai cald
Prognoza meteo 21 decembrie

ANM a emis prognoza meteo valabilă pentru data de 21 decembrie. Astfel, aflăm că temperaturile încă se mențin peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și va începe să plouă în a doua parte a zilei în Banat, Crișana, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 10 grade.

Vremea în București

Vremea va fi mai caldă decât normal în ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea va crește probabilitatea de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13 grade, iar cea minimă de 6 grade. La începutul zilei vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo 21 decembrie
Prognoza meteo 21 decembrie

Vremea în Brașov

Brașovenii au parte de o zi frumoasă. Chiar dacă cerul va fi mai mult acoperit cu nori, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 14 grade Celsius, iar cele minime vor scădea până la 7 grade Celsius! În partea a doua a zilei sunt așteptate câteva averse de ploaie, iar vântul va sufla cu 11 kilometri pe oră.

Prognoza meteo 21 decembrie
Prognoza meteo 21 decembrie

Vremea în Cluj-Napoca

Și în Cluj-Napoca va fi vreme frumoasă, chiar dacă vor fi câteva averse de scurtă durată. Temperaturile maxime vor atinge 10 grade Celsius, iar cele minime nu vpr scădea sub 4 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla cu 17 kilometri pe oră.

Prognoza meteo 21 decembrie
Prognoza meteo 21 decembrie

Vremea în Iași

Cerul va fi înnorat și în Iași, dar temperaturile maxime vor atinge 9 grade Celsius, pe când cele minime nu vor scădea sub 5 grade Celsius. Vântul va sufla în prima parte a zilei cu 17 kilometri pe oră,ca mai apoi, spre seară, acesta să se întețească până la 22 de kilometri pe oră.

Prognoza meteo 21 decembrie
Prognoza meteo 21 decembrie

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×