Prognoza meteo 1 august: Meteorologii anunță pentru astăzi ultima zi de ploi dintr-un lung șir de săptămâni ploioase și zile înnorate. Miercuri, 1 august, vremea se anunță foarte instabilă, cu ploi în toată țara, însă meteorologii susțin că de joi nu va mai ploua.
În cursul zilei de mirecuri, 1 august, ploile pot lua aspect de furtună, în cele mai multe zone din țară. În București, se anunță o zi cu 31 de grade Celsius, foarte caldă și cu înnorări sporadice.
În cursul nopții, în cea mai mare parte a Moldovei şi Munteniei, local în Oltenia, Transilvania şi la munte, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe arii restrânse, cu precădere în Moldova, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile minime se vor situa între 15 şi 24 de grade.
Prognoza meteo 1 august: în țară
Instabilitatea atmosferică se va menține, în special pe parcursul zilei. Astfel, în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana, local în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. În cursul nopţii fenomenele asociate instabilităţii atmosferice vor fi în restrângere către sud-vestul ţării.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 15 şi 23 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, local în vest şi nord-vest şi pe spaţii mai mici în sud. Presiunea atmosferica va creşte dinspre nord, astfel regimul baric apropiindu-se de normal.
Prognoza meteo 1 august: în Capitală
Vremea se va menţine în general instabilă, îndeosebi ziua, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi. Presiunea atmosferica va creşte uşor, însă la valori sub cele de regim baric normal.