Psihologul Ionel Brătianu i-a făcut profilul atacatorului din mall-ul de la Brăila. Marius Valentin Parfenie a furat o maşină, l-a înjunghiat pe posesorul ei, apoi a intrat într-un grup de oameni care se pregăteau să pătrundă în complexul comercial. Autorităţile l-au arestat şi este cercetat penal. Conform profilului psihologic, Parfenie era în delir în acele momente şi influenţat de consumul de substanţe interzise.
”Acest individ face parte din categoria agresorului dezorganizat, pentru că şi-a depersonalizat victima prin înjughiere. Din perspectiva psihologică, autorul faptei a avut ca scop suprimarea vieţii, însuşirea bunului (autoturism), răzbunare, premeditare. În acest caz există posibilitatea conturării intenţiei directe, adică să mergi în locuri aglomerate, e o conduită de a merge până la confirmarea a ceea ce ai făcut în maniera «uite cine sunt şi ce pot».”
Profilul psihologic al lui Marius Valentin Parfenie
„Este vorba de un conflict care trebuia rezolvat, revendicat şi sancţionat în algoritmul său impulsiv exploziv. Scena aceasta, să intri cu agresivitate în grupuri exprimă prezenţa unui delir de tip persecutat – persecutoriu, cu disparitia autocontrolului conştient, posibil influentat şi de consumul de substante interzise„, a declarat psihologul Ionel Brătianu pentru adevarul.ro.
Conform mesajului Poliţiei Române, Parfenie combinase băuturile alcoolice cu substanţe interzise: „Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei ..și pentru că există bănuiala că, înainte de comiterea faptelor, ar fi consumat și droguri, i s-au prelevat și mostre de urină. Acum, el este cercetat penal, fiind reținut, pentru 24 de ore”, se arată în mesajul postat de Pagina de Facebook a Poliţiei Române.
Atacatorul de la Brăila nu e la prima abatere
Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 ani, nu este la prima acţiune de acest gen, după cum a publicat un cunoscut de-al său pe pagina de Facebook: „În 2015, tânărul a bătut cu sălbăticie un bărbat, împreună cu tatăl său, și l-a băgat în spital. Tribunalul l-a lăsat însă în libertate și a decis ca să fie supravegheat pentru o perioadă de 6 luni.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?