Primul trailer oficial al ultimului sezon Game of Thrones. Detaliul subtil care anunță cum se va termina serialul

Ana Chivu   
în Stiri de ultima ora
10/12/2018, 14:59
Primul trailer oficial al ultimului sezon Game of Thrones. Detaliul subtil care anunță cum se va termina serialul
Ultimul sezon Games of Thrones este din ce în ce mai aproape!

Ultimul sezon al Games of Thrones urmează să fie lansat! Fanii serialului au primit un trailer de promovare, pentru a îndulci puțin așteptarea. Se pare că un detaliu din el indică felul în care se va termina. Data la care iubitorii acestuia se vor bucura de el este aprilie 2019.

„Fiecare bătălie. Fiecare trădare. Fiecare risc. Fiecare luptă. Fiecare sacrificiu. Fiecare moarte. Toate #PentruTron”, conform anunțului de HBO. Iată de ce vor avea parte fanii serialului Urzeala Tronurilor.

Trailer Game of Thrones, ultimul sezon!

Producția celui mai iubit serial ajunge la sezonul cu numărul 8. Oficialii HBO au confirmat faptul că numeroase personaje din cadrul lui vor sfârși tragic, din păcate pentru fani. „A fost un moment puternic în viețile și carierele noastre. Niciun actor nu primise scenariul înainte și unul câte unul dintre personaje își pierdea viața”, a spus producătorul HBO, Francesca Orsi.

Prima declarație confirmă temerile cele mai negre ale iubitorilor Games of Thrones. S-a anunțat deja că ultimul episod va avea doar 6 episoade. Din fericire, fiecare va avea durata de aproximativ două ore.  De asemenea, sunt zvonuri că Daenerys Targaryen va câștiga războiul. După 9 ani de scenariu care a ținut urmăritorii cu sufletul la gură, Games Of Thrones se termină!

Games of Thrones se termină!

Sezonul cu numărul 7 a înregistrat audiențe record, semn că serialul va face istori în vreme. Acesta s-a încheiat într-un mod epic, cavalerul gheții și dragonul de la Daenaerys au dărâmat Zidul cel mare de gheață pentru a parcurge drumul spre Westeros.

Scene din Games of Thrones
Scene din Games of Thrones

Finele acestuia i-au făcut primirea călduroasă celui din urmă sezon, cu numărul 8. Trailer-ul serialului a trezit deja controverse cu unele mici detalii lăsate la iveală.  Peronajele cele mai importante vor fi prezente până la sfârșit: Jon Snow (Kit Harrington), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), Cersei Lannister (Lena Headey), Arya Stark (Maisie Williams) Sansa Stark (Sophie Turner), Jaime Lannister (Nikolaj Coster-Waldau) şi Bran Stark (Isaac Hempstead Wright).

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×