Spiritele devin tot mai încinse în Republica Dominicană pe măsură ce competiția Survivor România se apropie de final. Tabăra Faimoșilor stă pe un butoi cu pulbere, în condițiile în care hrana este tot mai puțină, iar traseul crește în dificultate cu fiecare zi.
Sonny Flame a fost eliminat de la Survivor. Reacție acidă la adresa colegilor din echipa roșie
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, echipa s-a văzut nevoită să se despartă de încă un membru, chiar înaintea mult așteptatei cine de unificare anunțate de prezentatorul Dan Cruceru. Este vorba despre Sonny Flame, care a părăsit competiția după ce Elena Ionescu, propusă la rândul său pentru eliminare, a reușit să adune mai multe voturi din partea publicului.
Chiar dacă și-ar fi dorit să meargă mai departe în concurs, îndrăgitul artist a acceptat decizia telespectatorilor, după care și-a îmbrățișat colegii și a salutat rivalii din tabăra Războinicilor, dând dovadă de foarte mult fairplay. Nu înainte, însă de a-i „urechea” pe unii dintre faimoși pentru strategiile pe care le pun la cale fără știrea celorlalți.
„Mi se pare foarte fair alegerea publicului, o respect. În clipa asta am uitat orice ceartă, este un joc și nu trebuie să o luăm personal. Vreau să îmi cer scuze dacă am avut o reacție acidă. Asta am simțit în momentele respective.
Acum vreau să-mi îmbrățișez colegii. Înainte să vin la Survivor m-am înarmat cu foarte multe, dar nu mă așteptam ca în interiorul echipei să existe atâtea mizerii. Îmi asum, asta îmi e firea. Mi-ar fi foarte greu să par prefăcut și să fac strategii. Când mă întorc acasă, sper să fiu așteptat de soția și fetița mea”, a reacționat Sonny Flame în momentul în care a aflat verdictul publicului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Elena Ionescu dă cărțile pe față. Cum răspunde acuzațiilor că ar fi avut o idilă cu Sonny Flame în Republica Dominicană
Încă de la intrarea artistului în competiție, spiritele s-au încins în sânul echipei roșii, ca urmarea a apropierii evidente dintre acesta și Elena Ionescu, concurentă intrată în dizgrația celorlalți Faimoși. Ba chiar au existat zvonuri cum că între cei doi ar fi mai mult decât o simplă relație de prietenie și colegialitate.
Scoasă din minți de toate speculațiile, fosta solistă a trupei Mandinga a ținut să dea cărțile pe față și să dezvăluie adevărata legătură dintre ea și Sonny Flame.
Frumoasa brunetă este de părere că atitudinea celorlalți concurenți face parte dintr-o strategie pusă la cale pentru a-și elimina rând pe rând rivalii din competiție. Cât despre presupusa idilă, nici nu poate fi vorba, mai ales că bărbatul este căsătorit și are o fetiță.
„Sonny este un om care ar putea face pe oricine mândru, ar merita să rămână în competiție pentru caracterul frumos și de luptător. Eu sper să fie ok echipa, acum plâng și-mi dau seama de o greșeală pe care am făcut-o.
Lui Ghiță i-a ieșit strategia. Eu am greșit că n-am fost atentă la detalii. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, la asemenea mizerii. Sonny este un om deosebit, cu o soție foarte frumoasă. Niciodată nu aș interveni într-o familie cu copii.
Știu ce înseamnă acest lucru, și eu am fost trădată, așa că, nu aș face așa ceva. Respect asemenea lucruri, numai că aici, văd atâta răutate, încât ajung pur și simplu să cedez”, a explicat Elena Ionescu.