Coronavirus blochează primăria din Suceava. Cel mai important om din orașul moldovean, primarul Ion Lungu, este în aceste momente autoizolat în biroul său de la instituție. Motivul: o angajată din primărie tocmai a fost depistată pozitiv cu Covid-19.
Primarul din Suceava, autoizolat în birou. O angajată din instituție a fost depistată cu Covid-19
Într-o intervenție la Antena 3, edilul orașului Suceava, Ion Lungu, a afirmat că instituția pe care o conduce este grav afectată de o infectare cu coronavirus.
O angajată importantă a instituției pe care Lungu o conduce, mai precis persoana care îi ținea acestuia audiențele, a fost depistată pozitiv cu Covid-19. Prin urmare, primarul a fost nevoit să se autoizoleze în biroul său.
”Aseară (n.r. duminică) la ora 22:00 am aflat că o angajată de la primăria municipiului Suceava, mai exact șefa serviciului locativ, a fost depistată pozitiv cu coronavirus. Ea se afla de mai multe zile la spital, la secția infecțioase. Din păcate, aseară s-a confirmat.
Noi bănuiam ceva, tocmai de aceea, în cursul zilei de sâmbătă am făcut o dezinfecție totală la primărie, iar de astăzi primăria este închisă. Suntem doar noi, cei din conducere: primarul, viceprimarii, secretarul, pentru că azi avem o ședință importantă. Vrem să luăm 1 milion de euro de la investiții pentru a trimite la spital. Noi ne facem treaba în continuare, dar suntem izolați.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Această doamnă ținea audiențele mele. Ultima oară am intrat în contact cu ea pe 11 martie. Azi e a 13 zi de când am luat legătura cu ea. Eu mă simt bine, dar preventiv, în cursul zilei de sâmbătă am luat acest test. Sâmbătă dimineața am fost testat. În 2-3 zile aștept să vină răspunsul. Va dura ceva pentru că aștept rezultatele de la Iași, iar acolo este destul de aglomerat.”, a spus Lungu.
Toți salariații primăriei, în izolare la domiciliu
Nu doar primarul din Suceava are de suferit după această infectare a angajatei, ci tot aparatul de conducere al instituției. Edilul Ion Lungu mai spune pentru sursa citată că toți subalternii săi se află la domiciliu în izolare.
”Discutăm de aparatul propriu al primăriei. Toți salariații sunt în izolare acasă. Le-am recomandat, celor care se simt rău, să sune la 112. Deocamdată nu am semnale în acest sens. Dar toți care au intrat în contact cu această doamnă sunt izolați la domiciliu. Eu rămân autoizolat în birou. Nu iau contact cu nimeni, am mănuși, măști. Se lucrează online”, a încheiat edilul.
Recent, tot în Suceava, 11 medici de la Spitalul Județean au contactat coronavirus. În Suceava sunt momentan 19 cazuri înregistrate.