Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 3,73 milioane lei, a fost câştigat pentru a doua oară în decursul lunii decembrie. Vă reamintim că ultima dată, marele premiu a fost bifat în 22 decembrie.
Premiul cel mare la Loto, câştigat pentru a doua oară într-o lună!
De data aceasta, biletul norocos a fost jucat la o agenţia din Bozovici, jud. Caraş-Severin şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49
”La tragerea suplimentară Loto 6/49 de astăzi, 31 decembrie 2019, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 3.737.765 lei (peste 782.000 de euro).
Un brăilean a dat și el lovitura
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 11-028 din Bozovici, jud. Caraş-Severin şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 30,50 lei. Acesta este cel de-al cincilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49”, anunţă Loteria Română.
Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica premiul. Primele trageri loto din anul 2020 vor avea loc duminică, 5 ianuarie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Anul Nou a început cum nu se poate mai bine și pentru un brăilean. Acesta a jucat la tragerea Loto 5/40 din data de 31 decembrie 2019. Și n-a făcut-o deloc rău, având în vedere că a intrat ăn noul an „ușor” mai bogat.
Potrivit informaţiilor transmise de Loteria Naţională, un bilet jucat la agenţia 09-004 din municipiul Brăila a reuşit să-şi adjudece premiul al doilea la Loto 5/40, în valoare de 59.217 lei.
El (sau ea) a jucat pe bilet patru variante simple şi o variantă la Super Noroc.
Norocul a fost generos la sfârşit de an şi cu un jucător care a participat la tragerile loto cu un bilet jucat la agenţia 29-039 din Breaza de Jos, judeţul Prahova.
Culmea, și acesta a completat biletul cu doua variante simple la Loto 6/49 si doua variante la Noroc. Biletul i-a adus câştigul de categoria a II-a la Noroc, în valoare de 383.354,46 lei.