O pacientă de 61 de ani din Carasebeș s-a născut a doua oară, după ce medicii au supus-o unei intervenții chirurgicale care este o premieră medicală locală. Chirurgii au scăpat-o de o problemă care a chinuit-o ani la rând: o tumoră gigant!
Premieră medicală la Caransebeş: medicii au extirpat o tumoră gigant, de peste 3 kilograme
Medicul Singh Bhupinder, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, a reuşit să extirpe o tumoră gigant de la o pacientă de 61 de ani.
„Medicul Singh Bhupinder, director medical la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, a reuşit în aceste zile o nouă premieră medicală pentru instituţia spitalicească din judeţul Caraş-Severin.
Operația a durat peste 4 ore
Este vorba de o intervenţie chirurgicală de excepţie, prin care medicul Singh Bhupinder a extirpat o tumoră gigant, situată la nivel maxilo-facial stânga, care a cuprins glanda parotidă, ceea ce putea duce la o pareză facială prin lezarea nervului facial.
Intervenţia a avut loc la o pacientă în vârstă de 61 de ani cu multiplă patologie, de epilepsie, retard mental şi encefalopatie. După extirparea tumorii gigant de peste trei kilograme, pacienta care purta acest calvar de 18 ani poate spune că s-a născut a doua oară”, se arată într-un comunicat al unităţii medicale transmis, luni, AGERPRES.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Extirparea tumorei gigant a durat nu mai puțin de patru ore şi a fost o reuşită, pacienta fiind stabilă şi în afara oricărui pericol. Femeia va rămâne sub supraveghere medicală pentru câteva zile.
„Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, încet, încet intră în normalitate, având medici, asistente, infirmiere şi personal nemedical de excepţie.
Dr. Singh Bhupinder ne va prezenta în perioada imediat următoare şi alte intervenţii chirurgicale de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă care le va efectua la spitalul nostru, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş”, se mai menţionează în comunicat.