Pregătiri de război! SUA așteaptă represaliile Iranului! ″Estimăm că sunt mari şanse ca Iranul să comită o greşeală”

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
05/01/2020, 21:27
Pregătiri de război! SUA așteaptă represaliile Iranului! ″Estimăm că sunt mari şanse ca Iranul să comită o greşeală”
SUA se pregătesc pentru represaliile Iranului. Sursa foto: cotidianul.ro

Statele Unite ale Americii se pregătesc pentru mai multe scenarii, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani! Amenințările venite din partea Iranului sunt luate în serios de americani, care spun însă că vor acționa potrivit legii.

SUA se pregătesc pentru represaliile Iranului

Secretarul american de stat Mike Pompeo a admis duminică faptul că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să fie ţinta unor represalii ale Iranului pentru moartea generalului Qassem Soleimani, el asigurând însă că SUA vor respecta dreptul internaţional în orice acţiune împotriva Iranului.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Declarația sa vine după cea a președintelui Donald Trump, care a spus că SUA ar putea răspunde prin lovirea a 52 de obiective iraniene, inclusiv situri culturale, consemnează AFP.

”Iranul ar face o gravă greşeală dacă va ataca, dar noi ne pregătim″

″Estimăm că sunt mari şanse ca Iranul să comită o greşeală şi să ia decizia de a ataca forţe ale noastre, militari ai noştri în Irak sau soldaţi în nord-estul Siriei. Iranul ar face o gravă greşeală dacă va ataca, dar noi ne pregătim″⁣, a spus Pompeo la postul Fox News.

Generalul iranian Hossein Dehghan, consilier militar al ghidului suprem iranian, declarase anterior ediţiei iraniene a postului CNN că riposta Iranului pentru uciderea lui Soleimani ″va fi cu siguranţă militară şi împotriva instalaţiilor militare″⁣ americane.

Așadar, Pompeo a spus că este posibilă consolidarea cu 3000-3500 de soldați americani a pozițiilor armatei SUA în Orientul Mijlociu. În plus, Pompeo a anunțat că a fost suspendată instruirea armatei irakiene, pentru ca soldații americani să se poată concentra asupra consolidării bazelor, mai ales după ce premierul irakian Adel Abdel Mahdi a cerut retragerea tuturor trupelor americane din Irak.

Despre această problemă, Mike Pompeo a spus că Mahdi este prim-ministru demisionar, adăugând că acest premier se confruntă în plus cu ″ameninţări imense″⁣ din partea liderilor iranieni.

Închide ×