Curtea Constituțională vine cu precizări suplimentare legate de decizia de miercuri prin care a fost respinsă sesizarea Avocatului Poporului cu privire la neconstituționalitatea OUG 57/2019 referitoare la Codul Administrativ, cod care prevede instituirea pensiilor speciale pentru primari și viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. CCR a spus că respingerea sesizării a fost făcut strict pe considerente de neconstituționalitate extrinsecă, formale, fără ca judecătorii Curții să se pronunțe pe fondul Ordonanței.
Curtea a decis doar pe considerente de formă
”Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la un conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Parlamentul României, în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului asupra Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. La soluţionarea acestei cauze, Curtea nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii celor două legi”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.
CCR menționează că sesizarea făcută de Avocatul Poporului nu se referea la pensiile speciale astfel că judecătorii de contencios constituțional s-au limitat să se pronunțe doar pe aspectele sesizate.
”La soluţionarea acestei cauze, Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, iar aceasta a vizat, în principal, motive de neconstituţionalitate extrinsecă. Curtea nu a fost sesizată şi, deci, nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 210 – Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ”, precizează Curtea.
Subiectul tranșat încă din 2016
De asemenea, CCR menționează că și în cazul legii prin care a fost interzis cumulul pensiei cu salariul în sectorul bugetar admiterea sesizării de neconstituționalitate s-a făcut doar pe considerente care țin de modalitatea prin care a fost adoptată legea. Astfel, Curtea nu s-a pronunțat în mod explicit dacă interzicerea cumulului este constituțională sau nu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În 28 august 2019, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ reclamând, printre altele, că nu exită o justificare a urgenței reglementării prin ordonanță a Codului, fără o dezbatere în Parlament.
În ce privește pensiile aleșilor locali, Curtea Constituțională a adoptat două decizii în 2016 prin care argumenta că nu există justificarea pentru instituirea de pensii speciale doar pentru unele categorii de aleși locali, astfel că legiuitorul fie ar trebui să elimine această situație discriminatorie, fie să-i includă și pe consilierii locali sau județeni printre beneficiari.