Un senator român și-a lăsat alegătorii cu gura căscată! După ce a fost ales pe listele PMP, acesta și-a dat demisia și s-a înscris în PSD, iar acum s-a înscris în PNL! Mai mult, a postat recent pe Facebook o fotografie în care apare Klaus Iohannis și Crin Antonescu și care este însoțită de câteva versuri care aparțin lui…Florin Salam!
Senatorul Iustin Talpoș citează din Florin Salam
”Am fost şi vom fi o legendă vie. Am trecut prin multe, dar lumea nu ştie”, a scris senatorul în vârstă de 43 de ani pe pagina sa de Facebook, citându-l pe manelistul Florin Salam.
Senatorul Iustin Talpoș, ales pe listele PMP și care a activat și în grupul PSD, a trecut acum la PNL. El este unul dintre senatorii independenți care au semnat moțiunea de cenzură care a dărâmat Guvernul Dăncilă. Talpoş a anunţat luni, în plen, că se afiliază grupului parlamentar PNL. „Începând de astăzi, activez în PNL”, a spus Talpoş, citat de Agerpres.
”De asta am plecat din PNL, de traseisti ca voi care vin după ciolan”
Parlamentar ales în Circumscripţia electorală 26 Maramureş, Talpoş a activat la începutul actualei legislaturi ca senator PMP. După demisia din PMP din iunie 2018, Talpoş a devenit independent şi s-a afiliat grupului PSD. Din septembrie 2019, Talpoş nu a mai activat în grupul PSD şi a rămas senator independent.
Postarea sa nu a rămas fără ecou. Prietenii săi virtuali s-au întrecut în comentarii. ”De asta am plecat din PNL, de traseisti ca voi care vin după ciolan”, ”Am știut în viață cum să ne impunem, și în vârful piramidei să rămâneeeem”, a continuat un alt internaut versurile lui Florin Salam. ”Si in parlament sa ramanem”, a completat un altul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Unul dintre cunoscuții senatorului a mărturisit cu mâna pe inimă că regretă că a avut onoarea să-l cunoască. ”L-am cunoscut personal pe senatorul Talpoș. A fost și la mine în casă. Părea un om dedicat politicii de dreapta, anti-PSD. Nu mi-am închipuit că e capabil să-i trădeze pe cei care l-au făcut senator, oferindu-i votul! E rușinos că îngroașă rândul traseiștilor politici!
Credeam că e plămădit din alt aluat, însă m-am înșelat. Gestul lui de a trece la PSD e unul imoral. Dacă nu l-a suportat pe Băsescu sau dacă deciziile PMP-ului i s-au părut absurde, avea o cale mai onestă: a deveni senator independent. Asemenea oameni, ce trădează electoratul ce l-a ales, n-au ce căuta în politică! Regret că l-am cunoscut!”, a scris bărbatul pe Facebook.