Pe Dorel din Las Fierbinți îl știm cu toții, dar pe soția sa, mai deloc! Ei bine, actorul Mihai Rait Dragomir, care dă viață personajului Dorel, din celebrul serial difuzat de Pro TV, este căsătorit cu o femeie frumoasă, dar foarte discretă, care nu vrea să iasă în evidență cu nimic.
Cum arată soția lui Dorel din Las Fierbinți
Cumva însă Ana Maria a ieșit în evidență în timpul unui spectacol de stand-up comedy, unde Mihai Rait Dragomir a observat-o, în public. Cei doi au făcut cunoștință, apoi s-au îndrăgostit, iar mai apoi s-au căsătorit. Mai mult, cei doi au devenit chiar și părinții unui băiețel.
„Soţia mea nu vrea să iasă în evidenţă. Ne-am cunoscut la un spectacol de-al meu, de stand-up comedy. Eram vecini de blocuri, ne-am văzut la un spectacol, ne-am plăcut şi aşa s-a născut povestea noastră de dragoste, care s-a finalizat cu o căsătorie. Suntem finii lui Bobo, Mihai Bobonete, cu care mă ştiu din copilărie.
”Dorel”, nășit de ”Bobiță”
Noi încă nu am năşit, însă de abia aştept. Ne cunoaştem din clasa a IV-a şi am zis, haide băi să ne şi năşim, să ne înrudim. E bine că am rămas o familie de când suntem noi mici şi până acum. Suntem mereu împreună. Ne suportăm şi la filmări, şi la improvizaţie, şi la spectacole” declara Mihai Rait Dragomir.
”Dorel” este un personaj foarte apreciat de fanii serialului, așa că actorului îi merge din ce în ce mai bine. Recent, și-a cumpărat un bolid de lux, cu care și-a scos familia la plimbare, în Herăstrău. Alături de actor s-a aflat soția, copilul, dar și părinții lui, care au venit în vizită din Galați, potrivit clik.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Un alt personaj foarte iubit al serialului Las Fierbinți este și Bobiță, Maihai Bobonete, fratele mai mare al lui Dorel. Cei doi chiar sunt ca niște frați și în viața de zi cu zi. Se cunosc din clasa a 4-a și au copilărit împreună. Mai mult, s-au și înrudit! Mihai Bobonete și soția sa i-au cununat pe Mihai Rait Dragomir și pe aleasa inimii sale.