Panică la Galați acolo unde nu mai puțin de 20 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc. Mai mult de atât, alte șase au fost transportate de urgență la spital după ce un brad de Crăciun a luat foc într-o garsonieră.
Panică la Galați!
În cele din urmă, pompierii au reușit să stingă incendiul care risca să se extindă la apartamentele vecine. Incidentul s-a produs noaptea și s-a manifestat cu degajare mare de fum, ceea ce a creat un adevărat haos.
Din fericire, nu au fost persoane care au suferit arsuri, însă mai mulți gălățeni au făcut atacuri de panică, aceștia fiind transportați la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijire specializată.
Un bloc a fost evacuat după ce un brad de Crăciun a luat foc!
„În total au fost evacuate 20 de persoane, dintre care opt au primit îngrijiri medicale, pentru intoxicații cu fum și atac de panică.
Cinci adulți și un copil au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Cauza probabilă a incendiului este un scurt circuit la instalația bradului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Două autospeciale cu apă și spuma, o autospecială de descarcerare, autoscara de salvare la înălțime și un echipaj tip C de la Detașamentul de Pompieri Galați au fost trimise de urgență să stingă incendiul.
Nu este singurul eveniment de acest gen care a creat panică. O bucată din bradul de Crăciun din Piața Unirii din Focșani, județul Vrancea, a luat foc din cauza unui scurtcircuit. Focul a fost stins înainte să se extindă la ornamentele și instalațiile de la baza bradului.
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi pentru stingerea vârfului bradului din fața Prefecturii.
Vârful și ornamentele au ars aproape în întregime, la fel ca o porțiune de un metru din brad și instalația electrică.