Ordonanța Toader, cum este cunoscută OUG pe legile justiției, aruncă în aer DNA, printr-un articol care împiedică procurorii să-și mai desfășoare activitatea, scrie ziare.com. Acest lucru produce mari probleme în sistemuljudiciar, după ce mai bine de 30 de ore am așteptat ca ordonanța să fie publicată în Monitorul Oficial și să avem acces la textul ei. Surpriza a fost de proporții!
În noua ordonanță, se arată că pentru a putea practica în cadrul DNA, orice procuror are nevoie să treacă un examen în fața Secției de Procurori din cadrul Consilului Superior al Magistraturii. Având în vedere că această prevedere este complet nouă, niciunul dintre cei care lucrează acum la Direcția Națională Anticorupție nu a promovat un astfel de concurs.
OUG pe legile Justiției blochează DNA
”Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în articolul 7 publicat în Ordonanța de Urgență adoptată marți de Guvern.
Acest articol ar urma să intre în vigoare de joi, 18 octombrie 2018. În cadrul DNA, DIICOT și în Parchetul General activează momentan în jur de 80 de procurori. În conformitate cu noile prevederi, aceștia ar trebui să se întoarcă la unitățile din care provin.
Ordonanța Toader, prima reacție
Procurorul general Augustin Lazăr suspicionează această nouă ordonanță de anumite aspecte care nu respectă Constituția. Acestea ar fi în curs de analiză, potrivit lui Lazăr.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Această OUG a ridicat numeroase probleme funcţionale pentru Parchete, în special pentru DNA, inclusiv suspiciuni de neconstituţionalitate care sunt în curs de analiză. Soluţiile vor fi identificate în zilele următoare. Studiem suspiciunile de neconstituţionalitate pentru a sesiza Avocatul Poporului”, a explicat procurorul general al României, în cadrul unei emisiuni TV. Nu trebuie să uităm că cei interesați de această ordonanță, despre care se știa că este în lucru, au așteptat foarte mult până când ea a fost publicată în Monitorul Oficial. Ulterior, DNA a cerut CSM lămuriri cu privire la această OUG, deoarece există reglementări care prevăd că ea nu ar trebui să se aplice retroactiv. Până atunci, însă, nu se știe exact cum se va aplica ”Ordonanța Toader”, așa cum a fost ea denumită și despre care se spune că este mai problematică decât renumita Lege 13.