Este oficial! A început sezonul anvelopelor de iarnă! Poliţia Română spune că este start joc pentru cauciucurile obligatorii de iarnă şi transmite că şoferii ale căror autovehicule nu sunt dotate cu astfel de pneuri pot primi amenzi de până la 2.900 de lei. Mai mult de atât, se poate merge până la reţinearea certificatului de înmatriculare. „Iarna şi-a făcut deja simţită prezenţa în unele părţi ale ţării.
A început sezonul anvelopelor de iarnă!
Şoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să aibă montate la maşină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, şoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei. Pentru a face o alegere cât mai corectă în momentul în care vorbim despre acest gen de cauciucuri, vă prezentăm un ghid despre anvelopele de iarna şi cât de multă siguranţă ne oferă pe un carosabil alunecos”, au transmis cei de la Poliţia Română.
Trebuie să știți că „Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011 și aceasta presupune ca absolut toţi conducătorii auto cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei sunt obligaţi să aibă anvelope de iarnă. „Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceţi, chiar şi pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă”, mai transmite Poliţia.
Amenzi de până la 2900 lei
Este bine de știut că nu aveți șanse foarte mari să-i păcăliți pe oamenii legii. Anvelopele de iarnă se identifică uşor, datorită prezenţei pe laterale a literelor M şi S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”. „Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) şi se va reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie”, mai spun polițiștii
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet