Dacă v-ați întrebat vreodată cum sunt prinşi, de fapt, şoferii care folosesc telefonul la volan, ei, bine, noi îți oferim răspunsul. Astfel, la mai bine de o săptămână, de când a intrat în vigoare legea care a dublat amenzile pentru cei care nu se dezlipesc de telefon nici la volan, poliţiştii au deja o primă socoteală. Și n-a ieșit bine deloc pentru conducătorii auto. Capitala face legea – oamenii legii au dat aici peste 250 de amenzi, iar 8 şoferi au rămas fără permis.
Cum sunt prinşi, de fapt, şoferii care folosesc telefonul la volan
Atenție! apele nu se liniștesc, polițiștii nu încetează cu aceste controale, din contră ele devin chiar mai intense. În mod evident, cei mai de temut sunt agenţii pe motociclete, care se strecoară pe lângă maşini fără să fie observaţi și care vă pot surprinde în timp ce butonați telefoanele. Concret, în timp ce maşinile sunt în mers, motociclistul le depăşeşte uşor şi verifică din priviri fiecare şofer în parte.
Oamenii legii au și povestit cum decurge totul. Au luat un exemplu perfect – ora prânzului, pe Bulevardul Unirii. Și n-au avut nevoie decât de două minute ca să descopere un prim vinovat. Da, două minute. Este metoda cea mai usoara pentru poliţiştii, care trebuie neapărat să suprinda şoferul greşind în timp ce este în mişcare. Culmea, șoferii nu și-au învățat încă lecția și polițiștii reuşesc să dea amenzi chiar și atunci când sunt staționați.
Este cea mai uşoară metodă pentru poliţişti
De la intrarea legii în vigoare, în Capitala au rămas fără permis opt şoferi, din această cauză. „Pe lângă faptul că au fost prinşi că atingeau telefonul, cea mai frecventă greşeală depistat de poliţişti a fost neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. Sunt greşeli care merg mână-n mână. Cum şoferul este cu privirea în telefon nu mai are cum să se asigure atunci când trece de pe o bandă pe alta”, mai spun oamenii legii.
Trebuie să știți că nu doar telefonul vă poate aduce probleme la volan, ci şi tabletele, ceasurile inteligente sau dispozitivele GPS. Da, toate acestea fac, în mod evident, același lucru, adică vă distrag atenția de la cel mai important lucru – șofatul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii